La precedentele scrutine electorale tragerea la sorți a președinților și locțiitorilor acestora din secțiile de votare dura și câte o zi. Mai ales că la Botoșani este vorba în total de un număr de 422 de secții de votare, ceea ce înseamnă câte două extrageri pentru fiecare structură electorală în parte.
Anul acesta, pentru alegerile locale din 5 iunie 2016, procedura a fost cu mult simplificată și a durat aproximativ 10 minute.
Au participat la tragerea la sorți a celor 422 de președinți ai secțiilor de votare din Botoșani dar și a locțiitorilor acestora, doi directori din cadrul Autorității Electorale Permanente (AEP) care au misiunea de a efectua această procedură în fiecare județ în parte.
Tragerea la sorți a fost efectuată printr-o aplicație informatică, prin solicitarea unui cod de la biroul central, în baza de date figurând deja experții electorali. Desemnarea președinților și a locțiitorilor s-a făcut pe localități, în ordine alfabetică, după principiul apropierii domiciliului sau reședinței. Distanța trebuie să fie minimă.
”Tragerea la sorți se face pe baza criteriului studiilor, cei cu studii juridice, studii superioare de altă specialitate și, dacă nu sunt, învățământ general obligatoriu”
Constantin Chiriac director AEP
Dacă sunt mai mulți experți pe aceeași secție de votare, programul face o desemnare aleatorie. La tragerea la sorți a participat și Eduard Anton – director adjunct AEP. În cazul în care vor exista situații în care un președinte stabilit refuză o secție de votare, se va proceda la o nouă tragere la sorți, punctual pe respectiva secție, fără a mai fi însă nevoie de prezența directorilor AEP la Botoșani. (G.E.)
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024