Excelenţa Sa ambasadorul Republicii Macedoniei Pande Lazarevski a ajuns la Botoşani şi se află în aceste momente în discuţii cu şefii judeţului. Întâlnirea are loc asemenea precedentelor cu uşile închise, accesul presei fiind permis numai la început pentru câteva fotografii.
Ambasadorul a ajuns în zona Palatului Administrativ fix la ora 9:00 după ce în prealabilă autorităţile locale s-au pregătit şi au spălat treptele atât din faţa Consiliului Judeţean cât şi a Prefecturii. În ciuda eforturilor depuse la momentul în care Excelenţa Sa a coborât din maşină, nici una dintre gazde nu se afla la intrare pentru a-l întâmpina aşa cum s-a întâmplat la vizite anterioare de acest gen.
Pande Lazarevski a fost întâmpinat de un consilier din cancelaria prefectului care l-a condus până la primul etaj unde strângeau rândurile şi şefii de la Botoşani, prefectul Costică Macaleţi şi preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu.
Întâlnirea are loc în sala Ştefan Luchian, din partea Primăriei fiind prezent viceprimarul Viorel Iliuţă. La început participanţii au schimbat cărţi de vizită după care au rugat ziariştii să părăsească încăperea cu precizarea că Excelenţa Sa nu doreşte să discute cu presa nici în timpul şi nici după întâlnire. Ambasadorul Republicii Macedoniei este primul care se află în vizită la Botoşani şi nu doreşte să aibă nici un fel de contact cu mass media locală.
CITEŞTE:
Încă un ambasador la CJ Botoşani pentru discuţii cu şefii judeţului
[[galerie-foto]]