Un convoi de peste o sută de metri îl conduce pe ultimul drum, în aceste momente, pe fostul senator Dinu Secrieru. La orele amiezii sicriul a fost ridicat de la casa familiei din apropierea Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” şi s-a îndreptat pe strada Sucevei, spre viitoarea Catedrală „Sfinţii Petru şi Pavel”, a cărei construcţie ex-preşedintele PNL Botoşani a sprijinit-o.
La înmormântare participă o pleiadă de oficialităţi, inclusiv prefectul Cristian Roman, care se află în apropierea lui Paul, fiul celui decedat, precum şi o mulţime de liberali, foşti colegi de partid ai ex-parlamentarului. Dat fiind afluxul mulţimii, poliţiştii au fost nevoiţi să întrerupă pentru câteva minute circulaţia în intersecţiile străzii Sucevei cu bulevardul Mihai Eminescu şi Calea Naţională. Totodată, datorită numeroaselor coroane aduse de rude, colegi, prieteni, cunoscuţi şi simpli botoşăneni, o maşină mortuară le transportă doar pe acestea, în cealaltă aflându-se sicriul. Convoiul este însoţit de o fanfară ai cărei membri sunt îmbrăcaţi în costume populare. În jurul orei 12:45 convoiul însoţit de patru preoţi a ajuns la viitoarea Catedrală „Sfinţii Petru şi Pavel” din zona Gării unde se oficiază slujba.