În amiaza zilei de miercuri, 27 mai 2015, s-au reunit în sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ din Botoșani, șefii instituțiilor deconcentrate, în frunte cu prefectul și vicepreședintele de Consiliu Județean, într-o videoconferință cu vicepremierul Gabriel Oprea.
Se discută despre vremea instabilă din următoarele 24 de ore, care amenință să stârnească o furtună ce va pune stăpânire pe județ. Meteorologii avertizează că sunt preconizate ploi cu descărcări electrice, pe anumite suprafețe înregistrându-se până la 25l/metru pătrat, în timp ce vântul va atinge până la 65 km/h.
Ruperea de nori îngrijorează autoritățile care s-au întâlnit pentru a pune la punct ultimele detalii pentru a preveni posibilele stricăciuni. Sunt prezenți la întâlnire, pe lângă alții, directorul Direcției Județene Agricole, Cristian Delibaș, directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA), Mihai Muraru, dr. Silvana Tudorache, director al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani, dar și colonel Radu Anton, inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.
„Am convocat această întâlnire ca urmare a fenomenelor meteo care au avut loc în această dimineață în mai multe județe. Avem avertizare de cod roșu și portocaliu de inundații pentru mai multe județe. 18 localități din șapte județe sunt afectate de inundații, ploile au inundat 42 de locuințe”, a fost intervenția vicepremierului.
Vestea bună este că Botoșaniul nu intră pe această listă deocamdată, în județ nu s-au înregistrat averse în pofida avertizărilor meteo, dimpotrivă, seceta pare să afecteze direct culturile agricole.
(C.B.)
[[galerie-foto]]
INCENDIU în trafic: Șoferul a oprit în poarta Stației de Pompieri
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Balul Bobocilor, supravegheat de polițiști și jandarmi: Controale prin cluburi și discoteci
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Anunț Nova ApaServ: Mai multe localități din județ rămân fără apă din cauza unei avarii majore
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean reținut de polițiști după o „petrecere” în apartament
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024