A treia zi de proteste în fața Consiliului Județean Botoșani. Sindicaliștii din Sănătate se află din nou în fața instituției și protestează pentru majorări salariale.
Mai puțin de 30 de persoane, în mare parte femei, se află de la ora 11.00 pe esplanada CJ-ului, la acțiunea de pichetare. Angajatele spitalului au și astăzi tot felul de pancarte, stegulețe, dar și drapelul național. Pe scări au așezat o pușculiță care are forma unui porc și în care introduc fise. Doresc să transmită astfel un mesaj prin care îi îndeamnă pe șefii de la CJ să facă o chetă pentru a le identifica sursa financiară pentru operarea majorărilor salariale în cazul asistenților medicali, care au promovat în grad principal. Angajații Spitalului Județean Mavromati susțin că vor reveni și mâine, de la aceeași oră, la proteste. (G.E.) CITEȘTE ȘI: ACUM: Protest Sanitas la CJ, cu pancarte și un copil – GALERIE FOTO
Ștefan Bănică Jr. vine la Botoșani într-un concert extraordinar
Gabriela Erdic
Jan 30, 2025
Sute de elevi s-au întâlnit astăzi cu jandarmii botoșăneni
Oana Sava
Jan 30, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Amendă de 1.000 de lei pentru un botoșănean care și-a renovat apartamentul
Oana Sava
Jan 30, 2025
Polițiștii i-au învățat pe elevii dorohoieni că tăcerea doare
Oana Sava
Jan 30, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile