Puţin după ora 10:00 în sala mare de şedinţe a Palatului Administrativ a început o şedinţă convocată de prefect şi de Asociaţia Comunelor cu primarii din judeţ. La aceasta iau parte şefii Prefecturii, primarii de urban şi rural, cu excepţia celui de Botoşani şi inclusiv „toţi cei şapte magnifici”, aşa cum i-a denumit Cristian Roman pe conducătorii asociaţiei menţionate.
„Astăzi avem o şedinţă dificilă şi destul de lungă”, a transmis celor prezenţi
primul reprezentant al Guvernului în judeţ. Ca atare, acesta a solicitat participanţilor să taie soneriile telefoanelor şi a început să le vorbească primarilor de GAL-uri (Grupuri de Acţiune Locală), entităţi formate pe baza unor parteneriate public-privat. Primarul de Mitoc Vasile Capotă, preşedintele Asociaţiei Comunelor, a spus că luna trecută împreună cu alţi primari a participat la o „misiune economică”, referindu-se la periplul european de până în Scoţia. La şedinţă participă şi şefi ai Poliţiei şi Serviciului de Permise şi Înmatriculări Auto.