Consilierii județeni sunt reuniți la această oră în ședința ordinară, aferentă lunii februarie.
Pe ordinea de zi sunt peste 20 proiecte de hotărâri.
Unele dintre cele mai importante vizează alocările pentru primării.
În cadrul întrunirii de astăzi urmează a fi supus dezbaterilor proiectul privitor la sumele defalcate din TVA pentru drumurile județene și comunale.
Suma totală care urmează a fi repartizată este de 25 de milioane de lei. 8 milioane de lei revin primăriilor.
De asemenea, vor fi aprobate și sumele pe care unitățile administrativ teritoriale le primesc din cotele defalcate din TVA și impozitul pe venit. Banii sunt alocați doar pentru cofinanțarea proiectelor aflate în derulare.
Iar suma totală este de aproape 44 de milioane de lei.
Ședința este prezidată de președintele Consiliului Județean, Valeriu Iftime.
Revenim pe parcursul zilei cu mai multe detalii de la ședință
La ședință participă 26 de consilieri județeni.
Șofer mort pe loc într-un accident înfiorător, mașină făcută zob de un TIR
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
„Scufița roșie” îi așteaptă pe copii la Teatrul „Vasilache”
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
Moment special pe teren pentru botoșăneanul Mihai Bordeianu
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
Angajări în instituții și firme private, de la ingineri la paznic – LISTA locurilor de muncă
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
Carla și alți 10 tineri s-au alăturat astăzi salvatorilor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile