Curtea lăcașului de cult este aproape plină în aceste momente de credincioși, care au venit să participe la slujba de Sfântul Gheorghe.
A fost montată în curtea bisericii o scenă, acolo unde ierarhii săvârșesc în aceste momente Sfânta Liturghie.
De asemenea, a fost pus și un ecran uriaș pentru ca botoșănenii să poată urmări slujba, având în vedere numărul mare de participanți.
În această zi de mare însemnătate pentru oraș, slujba este oficiată de Înaltpreasfințitul Teofan și un sobor de preoți.
Zeci de botoșăneni așteaptă în aceste momente la coadă pentru a se închina la Sfintele Moaște ale Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv.
Racla cu moaște este pusă chiar la intrarea în curtea bisericii și va rămâne la Botoșani până miercuri seara, 24 aprilie 2024.
De asemenea, în exterior se fac pregătiri pentru a fi acordate porții cu sărmăluțe de post și vin, pregătite special pentru botoșăneni la cantina din cadrul Direcției de Asistență Socială.
În zonă sunt prezenți și polițiștii locali pentru a dirija traficul, dar și jandarmii care se asigură că nu există incidente.
Oamenii continuă să vină la Biserica Sfântul Gheorghe din municipiul de reședință.
Revenim pe parcursul zilei cu mai multe detalii de la slujbă
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
RAZII astăzi în jurul școlilor: Elevi duși cu Poliția la ore, mașini verificate și amenzi date
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Sfaturi să joci responsabil la păcănele online
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Două mașini izbite la Lebăda, bărbați duși imediat la spital
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile