După o pauză de doi ani, generată de restricțiile sanitare, astăzi se reia și la Botoșani pelerinajul de Florii. Organizat de Protopopiatul Botoșani, începe de la ora 14:00, de la Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Sute de credincioși, în mare parte cu ramuri de salcie în mâini, sunt adunați în curtea lăcașului de cult din Calea Națională, din apropierea gării.
Acestea sunt împărțite chiar de unul dintre organizatori.
Este neobișnuit de frig pentru această perioadă a anului, începe să plouă, însă oamenii continuă să vină spre biserică.
Botoșănenii se vor deplasa pe traseul Biserica Sfântul Andrei și Sfântul Nectarie din curtea Secției de Pediatrie – Biserica Întâmpinarea Domnului (Roset) – Biserica Sfântul Vasile cel Mare din curtea Spitalului Județean, Biserica Sfinții Trei Ierarhi din cartierul Bucovina – Biserica Sfânta Ecaterina din ANL Bucovina.
La Iași și Suceava, procesiunea de Florii, care amintește de intrarea Domnului în Ierusalim, a avut loc sâmbătă.
Revenim cu mai multe informații și imagini de la evenimentul religios.
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Aneta Gireadă NU mai este șefă la APIA Botoșani
Gabriela Erdic
Feb 05, 2025
JOI: Se oprește apa pe mai multe străzi din municipiu din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile