În urmă cu aproxmativ zece minute a debutat şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean aferentă lunii iulie. Începutul a fost marcat de o interpelare a fostului vicepreşedinte Dorin Ciuştea pe seama măririi consiliului de administraţie de la SC EcoSal SA.
După cum v-am informat săptămâna trecută, CA-ul societăţii constituite de
CJ Botoşani s-a lărgit cu trei locuri. La concurs s-au prezentat trei lideri ai Tineretului Naţional Liberal – Sorin Cornilă, Radu Grigoraş şi Ionuţ Cârnu – primii doi s-au retras, iar ultimul a fost admis.
„S-a făcut o chestiune care încalcă actul constitutiv pe care noi l-am adoptat. În şedinţa din noiembrie am hotărât ca acest CA să fie format din cinci persoane”, a afirmat
Dorin Ciuştea.
a adăugat că Adunarea Generală a Acţionarilor nu avea dreptul să decidă majorarea numărului de membri ai CA, fiind necesar acordul plenului
CJ Botoşani. Consilierul judeţean PP-DD a solicitat să i se prezinte şi balanţa la şase luni
„ca să vedem şi noi ce relevanţă are activitatea acestei societăţi” şi copii după procesele verbale ale şedinţelor consiliului de administraţie.
„Consiliul de Administraţie nu a încasat nici un leu pentru că a făcut parte din CA, nu s-au cheltuit banii pentru CA decât pe cheltuieli strict aprobate de noi în CJ”, a răspuns
Florin Ţurcanu, preşedintele CJ Botoşani.
CITEŞTE ŞI:
Din 3 a rămas 1, copiii teribili ai PNL-ului renunţă la EcoSal – DOCUMENT