Noi atacuri la adresa inspectorului şcolar general, Mihaela Huncă care este acuzată că ar fi utilizat fonduri europene în alte scopuri. Acest lucru s-ar fi petrecut la începutul săptămânii prin organizarea de Inspectoratul Şcolar Judeţean a două acţiuni la care au participat cadre didactice, inspectori şcolari şi invitaţi din alte judeţe ale ţării.
Mai exact, la începutul săptămânii în curs la Hotel Belvedere au avut loc două acţiuni care în opinia fostului inspector şcolar general adjunct ar fi trebuit să fie separate, respectiv Conferinţa Naţională a Inspectorilor pe Educaţie Permanentă şi a directorilor de cluburi şi palate şi închiderea proiectului „Competenţă, profesionalism şi dimensiune europeană prin integrare TIC în actul educaţional”.
„
Au fost foarte mulţi participanţi, eu am fost acolo în calitatea mea de fost inspector educativ şi am constatat că, de exemplu, sub pretextul unei diseminări a proiectului TIC celorlalţi participanţi de la cealaltă conferinţă li s-a servit o masă la prânz, din bani europeni”, a declarat
Daniel Botezatu.
Mai mult decât atât, deşi a menţionat că nu este un apărător al fostei şefe de la IŞJ, Daniel Botezatu a catalogat comportamentul Mihaelei Huncă care fiind total nepoliticos cu privire la echipa care a implementat acest proiect la Botoşani.
„Ştiţi foarte bine relaţia mea cu Ada Macovei însă aici trebuie să fiu de partea ei, pe timpul mandatului său a fost implementat acest proiect, mai mult a fost doi ani de zile manager de proiect. Era politicos să fie chemată şi ea după cum era politicos să fie chemaţi mulţi formatori din cadrul acestui proiect care nu au fost chemaţi”, a mai comentat
Daniel Botezatu.
[[banner]]
„
De fapt, dl. profesor reclamă o mică deturnare de fonduri europene la una din firmele de casă ale PSD şi cred că nu ar fi rea nici o anchetă acolo, cine ştie ce cheltuieli s-au mai făcut şi care nu sunt legale”, l-a completat şi
preşedintele Partidului Forţa Civică, Cristian Roman.
CITEŞTE:
Dascăli specializaţi „pe bani grei” să nu părăsească sistemul