Actuala şefă a Inspectoratului Şcolar Judeţean, Ada Macovei este din nou ţinta unui atac politic. Cel care a lansat săgeţile este liderul judeţean al PSD care a criticat faptul că inspectorul şcolar general se află în concediu medical.
Ada Macovei a suferit în cursul acestui an o intervenţie chirurgicală care a ţintuit-o la pat pentru o anumită perioadă de timp. Cu toate că a revenit la serviciu pentru scurt timp, se pare că momentan se află din nou în concediu medical. Repaosul său nu este însă privit cu ochi buni de adversarii politici.
„Am înţeles că, cea care conduce destinele IŞJ şi-a luat concediu medical, s-a îmbolnăvit subit dar cu toate că este acum în concediu eu întreb public cum, ea care conduce destinele IŞJ este şi coordonatoare de proiect pe POSDRU pentru că sunt bani publici, doresc să aflăm unde au ţinut acele ore privind instruirea personalului, care sunt lectori, în ce interval de timp, pentru că noi ştim că ea şi respectivii lectori sunt salariaţi din cadrul IŞJ”, a declarat
Gheorghe Marcu, preşedinte PSD Botoşani.
Liderul social democrat a mai menţionat că deja a fost trimisă o sesizare către Ministerul Educaţiei cu privire la proiectele mai sus amintite şi că aşteaptă o demisie din partea Adei Macovei. „
Constat o laşitate din partea domniei sale şi ca şi o constatare, din zeci de directori de deconcentrate, cei care susţineau cu tărie guvernele Boc şi Ungureanu nici unul nu are demnitate şi onoare de a-şi da demisie. Mult mai mult ar creşte în ochii botoşănenilor decât a sta ascunşi acum prin concedii de boală sau concedii fără plată”, a mai spus
Marcu.
CITEȘTE ȘI:
USL-iştii pregătesc o nouă plângere penală – AFLĂ de ce