Inspectorul școlar general al județului Botoșani a transmis un mesaj destinat părinților care au copii la școală.
Șefa Inspectoratului Școlar Județean a transmis că instituția pe care o conduce a primit deja testele destinate elevilor.
Acestea vor fi utilizate acasă, de către părinți.
„Testele vor fi predate elevilor în cursul săptămânii, joi și vineri, iar copiii vor fi testați acasă, în familie. Ca întotdeauna, ne bazăm pe responsabilitatea părinților de a nu-și trimite copiii bolnavi la școală, cel puțin din două motive: copiii bolnavi nu dau randament școlar, iar boala se poate agrava. Trebuie să primeze interesul copiilor și dreptul la sănătate al tuturor, chiar fără a menționa posibilitatea de transmitere, în cazul bolilor contagioase, cum este și cazul de față. Vă asigurăm că noi facem tot posibilul pentru a menține școlile deschise și sigure, iar asta înseamnă personal și elevi sănătoși”,
Ada Macovei, inspector școlar general
De asemenea, șefa educației botoșănene a transmis și o serie de tutoriale pentru efectuarea mai facilă a testelor.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024