Luptele interne din cadrul Uniunii Salvați România (USR) sunt cauzate de faptul că, la Botoșani, partidul s-ar fi rupt în două. Una dintre tabere ar fi susținătoarea PNL-ului, iar cealaltă crede în șansele ADU.
Adică ale Alianței Dreapta Unită (ADU) care este formată din USR, PMP și Forța Dreptei.
Alianță care la Botoșani pare să funcționeze doar declarativ, nu și în realitate. Nici până la acest moment nu a fost anunțată echipa de candidați pentru municipiu și județ.
Și probabil că acest lucru nici nu se va întâmpla sau candidaturile vor fi de suprafață pentru că, în realitate, conform a tot mai multe zvonuri și declarații, cei de la USR cel puțin, vor deturna voturile către PNL.
S-ar fi opus acestei manevre Andrei Drancă și Marcel Gheorghiță, primul președintele suspendat al Filialei Județene, al doilea președinte suspendat al Filialei Municipale.
„Am fost executați, pe românește, de madam Raluca”, a explicat situația Marcel Gheorghiță, cu referire la Raluca Curelariu.
… Ar fi de fapt candidaturile pentru alegerile generale. Pentru că la locale, singurul obiectiv ar fi obținerea unei funcții de viceprimar, care ar fi fost deja negociată.
Pentru locurile eligibile pentru Senat și Camera Deputaților ar fi vrut o candidatură Andrei Drancă, dar și Marcel Gheorghiță.
Și nu doar ei.
Ci și Cristina Lăcătușu și, bănuiesc cei doi suspendați, și Raluca Curelariu...
Marcel Gheorghiță, membru USR
„...Ea zice că nu, dar dacă nu îi iese blatul cu PNL-ul, știți că Flutur promite la toată lumea funcția de viceprimar. Doar că eu mă opuneam, Drancă nici atât nu vrea să audă, deranjăm. E destul de nasol, după 7 ani jumătate în care investești timp și speranțe ajung niște oportuniști să facă o cheie de genul acesta. Dar probabil că asta o viața politică”.
Motivul suspendării pentru o perioadă de 24 de luni a lui Andrei Drancă, Marcel Gheorghiță și Dorin Vlas care era responsabil județean de extindere este, culmea, faptul că ar fi încercat să aducă oameni noi în USR.
Lucru care s-a întâmplat după ce singurul primar al USR-iștilor, ales la Dimăcheni, a trecut la PSD și nu a mai răspuns la telefon. La fel și organizația de la Albești.
De asemenea, în mai multe localități ar fi rămas câte un membru activ, restul fiind plecați în străinătate sau sătui de politică. Într-un astfel de peisaj aproape deprimant în apropierea alegerilor, s-ar fi dorit constituirea unei organizații la Vorniceni.
Doar că Marcel Gheorghiță și Andrei Drancă au fost acuzați că au încercat să coopteze în partid un membru PNL și alții care în trecut nu-și plătiseră cotizațiile.
Marcel Gheorghiță, membru USR
„Au fost niște chestiuni interne, noi am deschis o filială, mă rog, omul a venit cu o echipă, cu un consilier încă în funcție care vrea să vină la USR. Evident că ăla nu putea să-și dea demisia, noi am dat o derogare pentru el fiind încă consilier. Și au considerat că am adus atingere statului USR”.
Marcel Gheorghiță a declarat că va contesta decizia Biroului Național, mai ales că este cea mai aspră decizie din statut.
Marcel Gheorghiță, membru USR
„Se merge pe sistemul comunist, te acuzăm, nu-ți dăm, nu vezi nimic. Și o să fac o sesizare în baza mail-ului de la Biroul Național. Dar cred că nu se va rezolva nimic, că dacă iar vor judeca cei de acolo cum vor ei, de genul treci pe galben, scoate polițistul pistolul și te împușcă că ai trecut pe galben”
Andrei Drancă nu a răspuns la telefon.
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
DRAMĂ înainte de Crăciun, soții ajunși arși la Urgențe după explozie, în stare extrem de gravă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Apa întreruptă pe timpul nopții într-un municipiu și două comune din cauza consumului exagerat
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
O femeie și soțul său și-au incendiat casa după ce au încercat să aprindă soba cu benzină
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile