Ajutorul social ar urma să fie eliminat şi în locul lui să fie introdus venitul minim de incluziune. Este soluţia găsită de Guvern prin care multi dintre cei care iau ajutor social să fie încadraţi în muncă.
Ajutorul social ar urma să fie eliminat şi în locul lui să fie introdus venitul minim de incluziune. Este soluţia găsită de Guvern prin care multi dintre cei care iau ajutor social să fie încadraţi în muncă.
Pentru persoanele vârstnice, acest ajutor crește de la 300 de lei la 400 de lei/adult.
Alocația pentru susținerea familiei crește de la 600 de lei/adult la 700 de lei.
Venitul de incluziune va fi un cumul între cele două venituri, dar vine la pachet cu niște condiții care să îi ajute pe cei apți de muncă să îți găsească un job, scrie Antena 3.
Guvernul va acorda pentru aceste persoane ajutor social + alocația pentru susținerea familiei.
Așadar, o familie cu doi părinți fără venituri vor lua de la stat 1.400 de lei + 275 de lei + 275 de lei.
Ce își propune Ministerul Muncii cu acest venit minim de incluziune:
Evitarea excluziunii sociale;
Membri sunt înscriși la AJOFM. După aprobarea dosarului vor fi obligați să se prezinte la cursuri de calificare sau recalificare, târguri de joburi, etc. Dacă nu acceptă, atunci pierd ajutorul minim de incluziune;
Serviciul Public de Asistență ia familia în evidență.
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024