Parte dintre acestea evident privitoare la obiective de investiții propuse de grupul PNL și PDL.
”
Au luat și au tăiat un obiectiv de investiții propus de noi în celebra ședință de CL din mai când am făcut vreo 17 amendamente la buget și strada Dimitrie Bolintineanu, reabilitare și modernizare cu 315.000 de lei au tăiat-o pentru că locuitorii din zona respectivă nu merită stradă”, a spus
Eugen Țurcanu.
Un alt obiectiv care a fost tăiat de la finanțarea din acest an este cartierul Luizoaia sau cel aflat la stadiul de inițiativă în zona Ion Creangă.
„
Au tăiat proiect pilot, documentație tehnică pe structură edilitară la Popăuți, proiectul Luizoaia, acolo e jale, la fel au tăiat, tot ce am vorbit noi cu Luizoaia este egal cu zero. Proiectul pilot cu documentație tehnică, zona Ion Creangă. Unde la fel vroia să facă cartier acolo. A tăiat și aia. Spunea că Alianța Răului nu-l susține să dezvolte cartier de locuințe sociale și acesta era primul pas”, a adăugat edilul.
[[banner]]
Ce se face în schimb? Se achiziționează instrumente pentru instituția de cultură care are spectacole cu câteva zeci de spectatori precum și o plită la Colegiul Național Mihai Eminescu.
”
Cumpărăm în schimb faragot, vioară, xilofon pentru Filarmonică. Plită Colegiul Mihai Eminescu, uitați-vă este un obiectiv strategic, cum să faci strada Dimitrie Bolintineanu? Cumperi o plită. Eu am avut restaurant vreo 7 ani de zile, credeți-mă cu 30.000 de lei cumperi nu plită ci Mercedesul plitei”, a încheiat
Eugen Țurcanu. (G.E.)
CITEȘTE:
Portariuc mai scoate 1 miliard din mânecă pentru …. spații verzi