Agresiunea a avut loc în seara zilei de miercuri, 5 iulie 2023 în zona terenului de la Poștă, aflat în imediata vecinătate a Cimitirului Pacea.
Administratorul Stadionului Municipal Botoșani, Ovidiu Lezeriuc care se ocupă și de întreținerea terenurilor de antrenament ale Primăriei, utilizate de FC Botoșani a fost agresat de un grup de tineri.
I-ar fi surprins jucând fotbal pe terenul Victoria, deși această suprafață poate fi utlizată doar cu plata unei chirii. Le-ar fi cerut să părăsească zona, moment în care lucrurile au degenerat.
Administratorul stadionului a povestit pentru Botoșăneanul cum s-a întâmplat totul:
„Vreo 20 de copii m-au agresat fizic, erau pe teren. I-am rugat frumos să părăsească terenul de acolo, pentru că nu au voie decât pe bază de închiriere, exact cum se face peste tot. Au sărit gardul, pur și simplu au ignorat tot ce le-am spus și m-au agresat fizic”.
A reușit să surprindă, cu ajutorul telefonului, o parte dintre persoanele care l-au agresat, iar imaginile au fost predate polițiștilor în vederea identificării lor.
Administratorul de la stadion susține că persoanele respective erau adolescenți însă a rămas marcat de comportamentul agresiv manifestat de ei.
„Este o situație foarte gravă pentru că nu mi-a dat seama niciodată că pot fi niște copii de genul acesta, bine că erau de 17 – 18 ani, erau maturi, erau și mai mari. Nu mi-am dat seama niciodată că pot ajunge în halul acesta, am și eu un copil, e la casa lui, l-am învățat tot ce trebuie, și cu bun simț și tot ce trebuie, dar nu, sub nicio formă, acum mi-am dat seama că e foarte grav”.
Problema este una mai veche, a mai povestit el. Și s-ar fi făcut mai multe apeluri către Poliția Locală pentru intensificarea patrulelor din zonă, însă fără a diminua din acest fenomen.
Deși este un teren al Primăriei, Direcția de Sport și Agrement (DSA) intervine zilnic pe partea de întreținere și gazonului, iar administratorul este răspunzător de eventualele pagube.
„Au sărit gardul înapoi și au sărit pe mine. Mi-au dat la picioare și mi-au dat la față efectiv. Dacă nu erau doi oameni care erau pe aleea dintre teren și cimitir, cred că eram linșat acolo. Au sărit repede cu gura, urlau la ei efectiv. Mi-au distrus telefonul, mi l-au crăpat, mi-au dat cu piciorul în el.
Am rămas puțin șocat pentru că pe iarbă erau niște haine de-ale lor, niște încălțări și niște pungi. În fine, jos era un patent cu care rupeau plasa de la gard efectiv. Rupeau gardul cu patentul, nu e prima oară când se întâmplă așa ceva, o dată la trei, patru zile vedeam gardul rupt și îl refăceam din nou”.
În zonă, în primă fază au ajuns jandarmii care au fost solicitați prin apel la 112.
„Miercuri seară, la ora 20.45, un echipaj de jandarmerie s-a deplasat pe strada Pacea din municipiul Botoșani, unde administratorul Stadionului Victoria reclama faptul că, în urma unor discuții în contradictoriu, a fost agresat verbal și fizic de câțiva tineri care au pătruns pe teren fără aprobare”,
a transmis Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al IJJ Botoșani
Tinerii nu au mai fost găsiți în zona stadionului, iar administratorul a fost îndrumat să depună plângere la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.
Polițiștii au înregistrat un dosar penal și urmează a efectua cercetări asupra faptei de violență.
„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați prin plângere scrisă, de către un bărbat, din municipiul Botoșani, cu privire la faptul că ar fi fost agresat în timp ce se afla în zona unui stadion, din aceeași localitate. În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-ar fi produs agresiunea, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale”,
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe.
Deocamdată cercetările sunt efectuate pe faptă, neavând calitate vreo persoană în dosar. Dacă din cercetări va reieși faptul că autorii sunt minori, se vor dispune măsuri conform prevederilor legale privind răspunderea penală a acestora, mai transmis reprezentanții Poliției.
În dimineața zilei de joi, 6 iulie 2023, administratorul stadionului se afla la spital pentru investigații medicale.
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Fata din Botoșani s-a calificat în finală la „Norvegienii au talent”
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Centrul Vechi: Femeile au mâncat semințe, adolescenții s-au cățărat pe monument
Oana Sava
Nov 04, 2024