Administratorul a cerut ajutorul unei patrule și, când au ajuns la fața locului, polițiștii l-au găsit pe agresor în timp ce-și improviza un pat sub o icoană.
Administratorul unei biserici din centrul Capitalei a fost amenințat cu un cuțit chiar în lăcașul de cult. Bărbatul, care are 35 de ani și este din Botoșani, a susținut că l-a amenințat pe administrator cu un briceag pentru că voia să doarmă, iar biserica este casa lui. Asupra sa au fost găsite și două pungi de mici dimensiuni cu ceea ce ar putea fi substanțe etnobotanice, informează postul de televiziune B1 Tv.
Răzvan Popa, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale, a declarat că individul nu este un om al străzii și că se află în evidențele Poliției pentru că a provocat mai multe incidente de-a lungul timpului.
O anchetă a fost deschisă în acest caz.
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024