Profesorului care a decedat joi la amiază în incinta Colegiului Tehnic Gheorghe Asachi se pare că îi era rău încă de când ajunsese la locul de muncă. Unii dintre colegii lui povestesc că astăzi, spre deosebire de restul zilelor, venise la liceu cu maşina personală pe care şi-o parcase în curte.
„A scăpat covrigii din mână"
Ar fi petrecut aproximativ 10 minute în maşină, puţin după ora 12:00, cel mai probabil fiindcă i se făcuse rău.
Iulian Iordache avea ore de la ora 13:00 şi a încercat să-şi revină ieşind la aer. Avea în mână câţiva covrigi şi a reuşit să ajungă până la colţul liceului, când a început să se clatine.
„A scăpat covrigii din mână şi l-au luat doi colegi şi l-au ajutat să intre. L-au aşezat pe un scaun ca să-şi revină după care au chemat ambulanţa”, povestea şocat un profesor de fizică.
Până au venit medicii însă profesorul de tehnologia informaticii îşi dăduse ultima răsuflare. Colegii povestesc că deja se învineţise, probabil după cu intrase în stop cardio respiratoriu.
"Mâinile îi erau învineţite"
„L-au resuscitat mai bine de jumătate de oră şi i-au făcut cred că şapte, opt injecţii cu adrenalină direct în inimă, însă el era dus deja. Mâinile îi erau învineţite”, a mai povestit cadrul didactic.
În curtea şcolii a ajuns şi o maşină de la un serviciu privat de pompe funebre pentru a-l prelua direct în sicriu pe
Iulian Iordache. Se pare că profesorul nu va fi preluat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală întrucât soţia sa s-ar fi împotrivit efectuării necropsiei, cauza decesului fiind clară. La faţa locului se află, potrivit prevederilor legale şi poliţiştii criminalişti care au efectuat cercetări ce se impun în astfel de cazuri.
CITEŞTE ŞI:
S-a întâmplat în urmă cu câteva minute! Un profesor a murit pe culoarul liceului
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
Lumânare de la colegi, profesorul de la liceu acoperit cu un cearşaf pe culoar