România va fi puternic afectată în următoarele zile de un val de aer polar care aduce inclusiv temperaturi negative.
Astfel, începând de joi, 3 octombrie, România va fi cuprinsă, începând cu zona de nord-vest, de temperaturi extrem de reduse. Temperaturile se vor situa cu până la 10 grade Celsius sub limita acestei perioade, iar minimele vor atinge limita îngheţului.
Şocul termic va fi cu atât mai puternic, cel puţin în România, cu cât temperaturile vor scădea brusc de la 25 de grade Celsius la sub 10 grade Celsius.
Potrivit specialiştilor Severe Weather Europe, cele mai scăzute temperaturi vor fi înregistrate în România sâmbătă, 5 octombrie, atunci când maximele nu vor depăşi 5 grade Celsius.
Vremea la Botoșani
Octombrie a debutat la Botoșani cu temperaturi de 22 de grade Celsius, minima coborând până la 13 grade, dar un cer mai mult senin. Ceva mai cald va fi miercuri, când mercurul va urca până la 27 de grade, însă minima va fi de 9 grade. Joi meteorologii anunță ploi slabe și maxime de 24 de grade și minime de 15 grade.
Vineri, însă, minimele vor coborî la Botoșani până spre 6 grade, iar mercurul nu va trece de 15 grade Celsius. Cerul va fi variabil.
Ceva mai cald va fi sâmbătă, 5 octombrie. Cerul se înseninează, maximele vor fi de 20 de grade, în timp ce minimele nu vor coborî sub 12 grade.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024