Procesatorul de carne aproape şi-a triplat profitul. Compania a ajuns în 2020 la un număr mediu de 159 de angajaţi.
Procesatorul de carne Sagrod Botoşani, controlat de antreprenorul român Dan-Marius Ţîmpău, a raportat pentru 2020 o cifră de afaceri de 73,7 mil. lei (15,3 mil. euro), în scădere cu aproximativ 6% faţă de anul anterior, potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
Compania a realizat anul trecut un profit net de peste 3,1 mil. lei (660.000 de euro), aproape triplu faţă de anul precedent, când procesatorul de carne a avut un câştig net de circa 1,1 mil. lei (241.000 de euro), conform datelor publice. Compania a ajuns în 2020 la un număr mediu de 159 de angajaţi, cu 10 oameni mai puţin decât în 2019, scrie Ziarul Financiar.
Compania, înfiinţată în urmă cu 29 de ani în oraşul Darabani, judeţul Botoşani, s-a dezvoltat de la o carmangerie unde se produceau câteva sortimente de salamuri şi cârnaţi, la producţia de mezeluri şi preparate tradiţionale, comercializate atât în magazinele proprii, cât şi distribuite în mai multe localităţi din zona Moldovei. Magazinele Sagrod sunt localizate în oraşele Darabani, Dorohoi, Botoşani, Iaşi, Bacău, Comăneşti, Moineşti şi Suceava, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei.
Compania controlată de antreprenorul Ţîmpău Dan-Marius are propriile abatoare pentru sacrificarea porcinelor, bovinelor şi a ovinelor.
Producătorii de carne de porc estimează o creştere a preţului cărnii de 25% în 2021 comparativ cu 2020, în contextul în care pesta porcină africană evoluează pe teritoriul României şi importurile de carne de porc cresc, pe de o parte, iar costul furajelor pentru animale a crescut cu două cifre, pe de altă parte.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Directoare cu concurs la spitalul orașului: NOTA obținută la examen
Oana Sava
Nov 26, 2024
Ghid instalare centrală termică: pașii esențiali și accesoriile necesare
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
PSD: Trei oferte pentru Autostrada de care se va lega Drumul Expres Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024