„Trebuie să revăd nişte calcule fiindcă, dacă e aşa cum am auzit eu, nu-mi convine, adică la un moment dat dacă cineva îşi închipuie că pune şi aerul care îl respiră în a face o antecalculaţie ca să externalizeze la un anumit preţ, nu s-au întâlnit hoţul cu prostul”. Declaraţia aparţine vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Gheorghe Sorescu, a fost făcută vineri 4 ianuarie şi se referea la privatizarea oficiului juridic al SC Nova Apaserv SA. Vicele de la CJ care coordonează activitatea operatorului de apă şi canalizare avansa chiar atunciposibilitatea de a se renunţa la această procedură.
Contract de peste 4 miliarde de lei vechi semnat în ultima zi lucrătoare din 2012
Deşi pare greu de crezut şi de înţeles, la acea dată externalizarea oficiului juridic de la
SC Nova Apaserv SA era deja înfăptuită, iar imaginea generală creată este că s-a făcut peste capul vicepreşedintelui care se ocupă de furnizorul de apă. Astfel, potrivit datelor care ne-au parvenit chiar de la societate, contractul fusese semnat încă din 28 decembrie 2012, deci între Crăciun şi Revelion, mai exact vineri, în ultima zi lucrătoare a anului precedent. Contractul a fost semnat cu
Societatea Civilă de Avocaţi „Popovici, Petrovici, Aruştii, Dieac”, se aplică de la 1 ianuarie 2013 şi are o valabilitate de doi ani.
17.900 de lei urmează să primească lunar casa de avocatură, ceea ce pentru întreaga perioadă de derulare a înţelegerii înseamnă exact
429.600 de lei, adică peste 4 miliarde de lei vechi.
Nu s-a obosit cineva să organizeze licitaţie publică
În ciuda sumei care se apropie de 100.00 de euro şi care este de trei ori mai mare de pragul de la care unităţile de stat trebuie să organizeze o procedură de licitaţie,
SC Nova Apaserv SA nu a organizat o licitaţie publică pentru desemnarea firmei care să preia activitatea serviciului juridic.
Conducerea companiei la care
Consiliul Judeţean Botoşani este acţionar majoritar s-a prevalat de o prevedere din 0UG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică prin care serviciile de consultanţă juridică pot fi exceptate unei asemenea proceduri. Ca atare,
SC Nova Apaserv SA a trimis trei cereri de ofertă la tot atâtea case de avocatură, iar lucrurile devin tot mai interesante. Astfel, s-a cerut o ofertă de la cabinetul lui Marius Nicoară din Suceava, de la cel a Ancăi Podaru din… Vlădeni şi de la
„Popovici, Petrovici, Aruştii, Dieac” din Botoşani. Aşadar, din municipiul reşedinţă, acolo unde se concentrează cea mai mare parte a activităţii operatorului de apă şi canalizare, unde îşi are sediul
SC Nova Apaserv SA, dar şi acţionarul principal, Consiliul Judeţean, unde fiinţează şi Judecătorie, şi Tribunal, s-a cerut o singură ofertă care, coincidenţă sau poate nu, s-a dovedit a fi şi cea câştigătoare. De altfel, casa de avocatură din Suceava nici nu a furnizat vreo o ofertă, ci doar cea din Vlădeni, care s-a dovedit a fi mai proastă decât cea a cabinetului
„Popovici, Petrovici, Aruştii, Dieac”, care a devenit astfel câştigător.
Şefii de la Apă văd numai avantaje în contract
Potrivit conducerii
SC Nova Apaserv SA, din cele numai două oferte primite a fost aleasă cea mai bună din punct de vedere financiar. Care ar fi economia? Conform calculelor făcute de operatorul de apă şi canalizare, oficiul juridic cheltuia într-o lună 23.000 de lei, ceea ce ar însemna că lunar ar urma să se economisească 5.100 de lei, iar pe întreaga perioadă de derulare a contractului 122.400 de lei. Suma ar putea scădea dacă tuturor celor şapte angajaţi ai oficiului juridic al societăţii, care era compus din şapte angajaţi, li s-ar plăti salarii compensatorii.
Unul dintre, mai exact şeful serviciului juridic, Albert Tănasă, a demisionat şi a plecat la SC Urban Serv SA, iar alţii doi au fost încadraţi pe noi posturi, adică au rămas în continuare angajaţi ai societăţii, deci nu se mai poate vorbi de o economie salarială. Reprezentanţii operatorului de apă şi canalizare susţin însă că, de fapt, economiile vor fi şi mai mari.
„Noi nu ne-am dus la ei ca la simpli avocaţi, nu am externalizat doar reprezentarea”, ne-a declarat
Neculai Gheorghincă, director adjunct SC Nova Apaserv SA. Potrivit acestuia, casa de avocatură desemnată câştigătoare a închiriat biroul în care fostul oficiu juridic îşi desfăşura activitatea şi are detaşate aici două persoane care asigură ducerea la îndeplinire a contractului. Apoi, faţă de perioada în care societatea avea proprii săi jurişti şi nu putea să solicite instanţei cheltuieli de judecată, acum, prin instrumentarea dosarelor de către o casă de avocată, pot fi cerute asemenea pretenţii, iar banii astfel încasaţi vor reveni unităţii Consiliului Judeţean şi nu casei de avocatură. Pentru abonaţii botoşăneni care sunt sau vor fi daţi în judecată pentru neachitarea apei aceasta înseamnă că, de acum înainte vor trebui să plătească şi cheltuieli de judecată în afară de consumul propriu zis şi de penalităţi.
CITEŞTE ŞI:
CJ dă puţin înapoi cu externalizările de la Apă : Nu s-a întâlnit hoţul cu prostul
109 dosare predate casei de avocatură
Ce dosare are de instrumentat efectiv în acest moment
„Popovici, Petrovici, Aruştii, Dieac”? Exact 109, acesta este numărul de procese care, potrivit directorului adjunct menţionat al
SC Nova Apaserv SA au fost predate către casa de avocatură. Şeful de la societatea Consiliului Judeţean este însă convins că întreg contractul nu va sta doar în aceste dosare deoarece pe măsura trecerii timpului vor exista noi şi noi abonaţi care nu îşi vor achita facturile şi care vor ajunge în situaţia de a fi daţi în judecată. Oricum, pentru şeful în cauză de la
SC Nova Apaserv SA atenţia acordată acestui contract pentru asigurarea de servicii juridice este exagerată.
„Pentru noi nu a fost un contract aşa se mare încât să ne urcăm pe pereţi şi să-l visăm şi noaptea”, a declarat
Neculai Gheorghincă, adăugând, fără să dea totuşi vreun exemplu, că societatea a perfectat contracte şi de valori mult mai mari.
Societatea de avocatură câştigătoare s-a înfiinţat de vreo opt luni
Societatea Civilă de Avocaţi „Popovici, Petrovici, Aruştii, Dieac” fiinţează abia de la data de 1 mai 2012 şi a reuşit astfel ca în mai puţin de opt luni de activitate să perfecteze contractul de aproape 100.000 de euro cu
SC Nova Apaserv SA.O eventuală licitaţie în care s-ar fi solicitat vechime de minim un an oricărei case de avocatură interesată de contract ar fi dus la eliminarea din start a celei menţionate.
Societatea Civilă de Avocaţi „Popovici, Petrovici, Aruştii, Dieac” a fost înfiinţată la aproximativ jumătate de an după ce fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani,
Cristian Popovici, a renunţat la funcţie. Împreună cu
Bogdan Petrovici, Andrei Aruştii şi
Cătălin Dieac, au creat o casă de avocatură, suspendându-şi activitatea cabinetelor individuale.
„Popovici, Petrovici, Aruştii, Dieac” îşi are sediul în Calea Naţională, la Centrul de Resurse Juridice. În ciuda eforturilor noastre nu am reuşit să obţinem un punct de vedere de la avocatul
Cristian Popovici. Joi, vineri şi sâmbătă ne-am deplasat la sediul societăţii civile de avocaţi, însă de fiecare ni s-a spus că nu se află acolo. I-am telefonat, i-am trimis şi SMS, însă nu am primit nici un semn.
CITEŞTE ŞI:
Fostul prim-procuror dă lovitura în avocatură
Se coc şi alte externalizări
L-am întrebat totuşi pe vicepreşedintele Consiliului Judeţean de ce ne-a spus pe 4 ianuarie că este posibil să renunţe la externalizarea serviciului juridic de la
SC Nova Apaserv SA în condiţiile în care la data respectivă contractul era deja semnat.
„Chiar nu ştiam”, ne-a spus
Gheorghe Sorescu. De altfel, imediat după ce a aflat el a cerut explicaţii celor de la
SC Nova Apaserv SA, mirându-se la rândul său că nu s-a organizat licitaţie şi anticipând că modul în care s-a derulat întreaga operaţiune va face „valuri” în presă. Pe de altă parte, el a spus însă că,
„aşa cum explică dl Gheorghincă este avantajos pentru societate”.
Atât la nivelul Consiliului Judeţean, cât şi la
SC Nova Apaserv SA se analizează şi oportunitatea externalizării contabilităţii şi a serviciului comercial al societăţii.
CITEŞTE ŞI:
Şi contabilii „stau cu bagajele” la uşa Nova Apaserv
Sergiu BĂLĂŞCĂU