Doar trei profesori fac meditații la Botoșani. Asta deși internetul este plin de anunțuri în care se precizează că se oferă ore acasă la diferite materii.
Meditaţiile nu sunt interzise prin lege, dar profesorii au obligația să plătească impozitele și contribuțiile aferente acestor venituri extra-salariale.
Însă, în anul 2018, doar trei persoane au declarat la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani faptul că obțin venituri din oferirea unor ore de meditații.
În total cele trei persoane ar fi câștigat 25.000 de lei. Cea mai mare sumă pe care un profesor a încasat-o oficial într-un an a fost 8.700 de lei. Potrivit unor surse, toți profesorii care și-au declarat veniturile sunt tineri.
Se pare că de la an la an în statistică numărul profesorilor care fac meditații scade întrucât în anul 2017, nouă cadre didactice au ținut ore acasă cu elevii obținând aproximativ 47.000 de lei.
Cea mai mare sumă pe care un profesor a câștigat-o a fost de 14.400 de lei.
Potrivit unor anunțuri postate de unii profesori o ședință de două ore costă de la 50 și chiar până la 100 de lei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr „cazat” în Penitenciarul Botoșani, polițiștii l-au ridicat de acasă
Redacția Botoșăneanul
Feb 20, 2025
Reduceri aniversare de până la 60% la Aurora Multimarket!
Redacția Botoșăneanul
Feb 20, 2025
ULTIMĂ ORĂ: O rulotă a luat foc, intervenție rapidă a pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Feb 20, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile