O poveste emoționată vine de la capătul județului. În comuna Călărași o familie a rămas fără casă în primăvara acestui an din cauza unu incendiu.
Au alta nouă prin sârguința preotului din sat, care a făcut tot ce i-a stat în putință, de la PR la muncă efectivă de șantier împreună cu soția, astfel încât până la venirea toamnei, părinții și copiii să se mute într-o casă nouă.
Și efortul i-a fost răsplătit, noul cămin fiind sfințit sâmbătă de IPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei
”Vă mulțumesc tuturor celor ce ați făcut alături de mine, posibilă această «minune», prin care cei trei copii ai familiei Apăvăloaie au o casă nouă, compatibilă standardelor anului 2018. Vă mulțumesc tuturor celor ce ați avut încredere în mine - membrii Consiliului Parohial, enoriașii mei și toți oamenii cu inimă mare - mulți dintre ei neavând nicio tangență cu familia sau cu satul nostru. Vă promit că nu o să vă dezamăgesc nici de aici înainte, în toate proiectele de bine pe care le voi întreprinde!”,
Ioan Pădurariu, preot paroh comuna Călărași.
A îndeplinit astfel și misiunea socială a Bisericii, reușind să impresioneze și un român aflat la depărtare de țară, care i-a relatat povestea în Jurnal de Migrant.
O redăm și noi, integral, mai jos:
Clișeu – folosit în parte de către presa românească din ultimii zece ani: ”Biserica Ortodoxă Română se află în topul celor mai profitabile instituţii din ţară, iar veniturile continuă să crească. Arhiepiscopiile şi Mitropoliile din ţară deţin averi uriaşe, de la clădiri, terenuri, mii de hectare de pădure până la trusturi de presă. În ultima perioadă, mai multe organizaţii nonguvernamentale au atras atenţia asupra bogăţiilor Bisericii, stârnind un val de dispute publice!”
Realitate, la firul ierbii…
Majoritatea poveștilor au în centru lor, al acțiunii și al desfășurării evenimentelor, o casă, un cămin, indiferent că se cheamă palat sau bordei. Vă aduceți aminte de căsuța de turtă dulce din poveștile nordului? Ori de palatul lui Rapunzel? Ori de bojdeuca din dealul Iașilor?
În jurul unui cămin, totul se zidește. Prinde formă. La fel, în sens invers, când căsuța se risipește, totul se poate ruina. Pentru că nu mai există vatra, nu mai are unde pâlpâi focul în sobă. Iar unde nu este căldură, nimic nu e. Nici măcar dragoste…
Din confortul, dar și din depărtarea rece a Londrei, de ceva luni încoace, urmăresc cum o căsuță de turtă dulce prinde formă. Într-un sat despre care lumea pare să nu știe. Și nu se știe, pentru că nu a ieșit cu nimic în evidență – satul cu pricina și-a trăit în liniște Liturghiile, bucuriile și durerile, ca multe alte sate din România noastră dragă. Totuși ce am urmărit eu?
Oameni. Oameni în fiecare clipă a vieții lor.
El. Plin de var. Cu bormașina în mână. Apoi cu uneltele electrice. Apoi cu feciorii ce dau la mână.
Ea. O doamnă din aceeași vatră, dând cu var și vopsind. Într-o casă străină! O casă care nu era a lor.
Unde este minunea de turtă dulce?
Călărași, județul Botoșani. La capătul lumii. Aveți în fața ochilor o poveste ce poate fi pipăită, o poveste ce spune adevărul despre adevăratele afaceri imobiliare ale Bisericii lui Hristos.
El. Preot al lui Hristos.
Ea, soție de preot. Ei – familie într-o mare familie – parohia lui Hristos.
Pe șapte mai 2018, o tânără familie cu destule încercări din Călărași, județul Botoșani, în urma unui incendiu puternic, a rămas fără casă. Fără nimic.
Capul familiei, era angajat să pască vacile comunității, fiind un om harnic, Cornelia, soția lui era însărcinată în 7 luni, plus un băiat de 13 ani cu nevoi speciale și o fetiță de 5 anișori.
Și cerul cu stele. Atât le-a mai rămas.
După incendiu nu s-a putut recupera nimic, membrii familiei rămânând doar cu hainele de pe ei.
Și-a suflecat mânecile. Mânecile dragostei de tată, de frate, de preot al satului. De OM al lui Dumnezeu. Nu la figurat. Ci la propriu. A început cu ce avea – conturile de socializare. A scris. A cerut ajutorul, într-o campanie în care nu a deranjat pe nimeni. Și nu doar atât. A strâns oameni lângă el. Din sat. Din județ, din țară și străinătate. De parcă ar fi studiat PR și marketing online la marile universități, preotul satului – căruia nu am să-i dau numele ca să nu facem reclamă neloială afacerii Bisericii, a postat corect și în timp real, orice pas și orice dar. De a fost ciment, adeziv, mortar, excavator, izolații, fundații, tâmplărie, mobilă, un capăt de scândură de a primit, toate au fost raportate.
Și am mai văzut ceva. Ceva ce nu se studiază, din păcate, la Facultatea de Teologie Ortodoxă – preot instalator electric. Preot izolator. Preot montator de mobilă. Preot faianțar. Preot și preoteasă, decoratori – vopsitori. Preoteasă – meșter în perdele… și vopsele.
Plini de praf. În picioarele goale, sau în saboți de gumă. Cu var în păr. Dar cu inima SUS!
Cinci luni. Atât le-a trebuit, ca la capătul pământului, la Călărașii de Botoșani, să ființeze o căsuță de turtă dulce. O casă răsărită din dragostea de Mamă a Bisericii!
Afaceri. Afaceri cu Cerul!
Biserica lui Hristos este atât de bogată încât dă pe-afară. Dă pe-afară, adică dincolo de ochii legați cu năframa neobiectivității a factorului civic necreștin. Dă pe-afară, bunătate, dragoste, compasiune, daruri, alternativă tinerilor la viața de doi bani pe care o propune curentele descentralizatoare ce bat crunt în vremea noastră. Mai mult decât a da pe-afară, Biserica își prelungește zidurile ei. Cele duhovnicești, însă și cele de piatră. Biserica zidește. Și la propriu și la figurat.
Afaceri, domnule!
FOTO: Facebook
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
