Îngrijirea persoanelor vârstnice sau cu dizabilități a devenit deja o afacere din care se câștigă bani frumoși.
Unii mai mult, dacă găsesc portițele legislative prin care să funcționeze fără să fie „deranjați” de controalele statului. Alții, mai puțin decât primii, însă fără riscul de a ieși în pierdere.
Se întâmplă în domeniul privat, în unități deținute de tot felul de asociații. Iar metodele prin care se rulează bani în mod ilicit au fost scoase la iveală în perioada 10 – 18 iulie 2023, de amplele verificări efectuate de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Botoșani.
„Am constatat 39 de contravenții din care 5 amenzi și 33 de avertismente. La infracțiuni am constatat un număr de 15, fiind constituite șase dosare penale. Aceste dosare penale privesc infracțiuni de evaziune fiscală, exercitatea fără drept a unei profesii și fals în declarații. În momentul în care și-au schimbat codul CAEN au declarat în fals că desfășoară o anumită activitate hotelieră, în realitate desfășurau o activitate de adăpostire a persoanelor vârstnice”,
Ioan Aniței, inspector șef IPJ Botoșani
46.500 de lei,
a fost cuantumul total al amenzilor aplicate de Poliție
10.000 de lei,
a fost cea mai mare amendă aplicată, pentru lipsa pazei la unul dintre obiective
Însă activitatea cu adevărat importantă a polițiștilor coordonați de procurori se concentrează pe infracțiunile depistate care fac obiectul celor șase dosare penale aflate în lucru și care vizează un număr de șapte centre private.
Cercetările sunt deocamdată efectuate pe faptă, adică „in rem” iar ulterior activitatea se va extinde și asupra suspecților, adică a administratorilor din centre.
Șeful Poliției susține că infracționalitatea din acest domeniu de activitate a urmărit exclusiv beneficiul financiar, în unele cazuri sumele rulate în doar jumătate de an ajungând la aproximativ 100.000 de euro. Prejudiciul cauzat la bugetul de stat urmează să fie stabilit cu inspectorii fiscali.
„Prejudiciul creat va fi calculat împreună cu ANAF-ul. Vor fi stabilite prejudiciile, se fac cercetări sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani. Diferă sumele în funcție de perioadă, noi am constatat la un centru, în perioada ianuarie – iunie undeva la 500.000 de lei. Erau banii rulați în centru. Din ce am văzut noi, practica este recentă, anul trecut când am avut controale, nu am avut centre pe codul 5590, erau pe 7830. Absolut toate aspectele vor fi verificate sub aspectul infracționalității”,
Ioan Aniței, inspector șef IPJ Botoșani
Polițiștii mai spun că activitatea acestor centre a fost verificată și anterior, în anii 2020 – 2022 când au fost înregistrate 25 de dosare penale din care 11 cu sesizare din oficiu, iar restul din plângeri.
Majoritatea sunt pe zonă economică, în sensul în care administratorii au urmărit să se îmbogățească.
„Nu am constatat nici în perioada asta, nici anterior infracțiuni contra persoanei, să avem persoane abuzate, rele tratamente sau care să aibă ca și parte vătămată o persoană cazată în aceste centre. Cert este că totul gravitează în jurul criminalității economice, sunt niște activități care sunt constituite în scop economic și vom aborda împreună cu Parchetul, la modul cel mai profesionist această problematică. În dosarele pe care le-am avut instrumentate în 10 din ele avem deja date soluții de clasare”,
Ioan Aniței, inspector șef IPJ Botoșani
Soluțiile de clasare au fost date deoarece legea prevede că dacă se schită prejudiciul și o penalitate de 20% pentru respectiva persoană nu se mai face trimiterea în judecată.
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024
Femeie prinsă de polițiști în timp ce dirija traficul în intersecție
Oana Sava
Nov 22, 2024