Femeile de business din Botoșani au începând de vineri, 6 septembrie 2019, propriul organism care să le sprijine și să le promoveze interesele. Aceasta după ce la salonul Luceafărul de la Cucorăni a fost constituită oficial filiala județeană a Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).
Aproape o sută de doamne și domnișoare care activează în tot felul de domenii, de la IT și medicină la comerț și consultanță ori contabilitate, au luat parte la eveniment, foarte puține fiind însoțite de partenerii de viață.
A fost prezentată lidera femeilor de afaceri din Botoșani, căreia i s-a dăruit o diplomă de excelență și un buchet mare de flori. Mai ales că, tocmai în ziua când se naștea CONAF Botoșani sărbătorea 20 de ani de la înființarea firmei sale.
”Vă mulțumesc că ați venit alături de mine astăzi să sărbătorim împreună femeia antreprenor din Botoșani. Suntem foarte puține la număr, cele mai puține din țară, dar suntem foarte puternice și am reușit ca după Brașov, unde pe 22 mai s-a deschis prima filială CONAF, să ne desfășurăm într-un cadru frumos, poate cel mai frumos din Botoșani, unde să aducem oameni speciali, antreprenorii locali, pe care să-i invităm alături de noi și să susținem împreună mediul de afaceri local”,
Mihaela Marcu, președinte CONAF Botoșani.
Aceasta a adăugat că femeile de afaceri au nevoie de unitate și că și-a văzut visul îndeplinit: ”Botoșani să fie remarcat încă o dată printr-o prezență selectă și un cadru deosebit pentru că aici Botoșaniul are cu se se mândri”.
La acțiune au fost prezente liderele CONAF la nivel național și pe regiunea nord-est, Cristina Chiriac, respectiv Liliana Agheorghicesei.
Șefa CONAF România s-a declarat ”profund impresionată” de ceea ce a văzut la Botoșani, mai exact de mobilizarea de la ședința de înființare în condițiile în care județul nostru face parte din cea mai săracă regiune a țării și are doar ceva peste 3.000 de femei administratore de firmă sau asociate.
”CONAF este o entitate proaspătă pe scena românească patronală, este singura entitate care sprijină, promovează și susține antreprenoriatul feminin. M-am confruntat de mai multe ori cu întrebarea aceasta: de ce are România nevoie de femei antreprenor? Este simplu: diminuăm numărul de asistați social, creăm locuri de muncă, creștem noi generați de copii, aducem plus valoare în economia națională și chiar europeană”,
Cristina Chiriac, președinte CONAF România.
Organizatorul manifestării a fost ex-consilierul local Tereza Nica. Manager la Oti Computers, a ținut să mulțumească asistenței pentru că a răspuns invitației de lua parte la eveniment, mai ales că pentru un antreprenor, care în plus este și femeie, timpul este foarte prețios.
”Mă bucur că ați reușit să ajungeți la acest eveniment unic în Botoșani (...). Mediul de afaceri întreține bugetul. Noi sperăm, avem gânduri că totul va merge mult mai bine de acum încolo”,
Tereza Nica, organizator eveniment.
Lansarea CONAF Botoșani a fost completată cu discursuri rostite de consilierul local Maricel Maxim, care l-a reprezentat și pe primarul Cătălin Flutur, subprefectul Daniela Lozneanu și directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, Teodor Dimitriu.
Totodată, decorul a fost completat de rochiile create de Irina Blaga și de picturile terapeutei Emanuela Kraus.
Lansarea CONAF Botoșani a inclus și premierea a patru d-ne, nu neapărat antreprenoare, care s-au remarcat în domeniile lor de activitate: Doina Miriță, care conduce o florărie, Mihaela Arhip, profesor și scriitor, Elena Condrei, posesoarea unei edituri, Emanuela Kraus – terapeut și Petronela Chiribuță, actor.
După cum l-a catalogat șefa CONAF pe regiunea de nord-est, evenimentul a fost un ”regal feminin” cu ținutele aferente, încheiat cu melodiile interpretate de tânărul Mihai Enache.
MAI MULTE DESPRE CE ÎȘI PROPUNE CONAF:
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Doi tineri din Botoșani acuzați că au încercat să omoare un om în scara blocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024