Oamenii de afaceri botoşăneni au fost convocaţi vineri la un workshop organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Botoşani împreună cu omologii de la Bacău şi cu Tehnopolis. În jur de 30 de businessmani au răspuns invitaţiei în care era programat să se prezinte Reţeaua Enterprise Europe Network pentru IMM-uri cu potenţial de internaţionalizare şi capacitate de inovare.
Cum însă la startul acţiunii printre participanţi s-au regăsit Eugen Teodorovici, fost ministru al Finanţelor şi fost ministru al Fondurilor Europene, primarul Ovidiu Portariuc, senatorul Doina Federovici şi ex-prefectul Costică Macaleţi, discuţiile s-au axat pe accesarea fondurilor europene şi pe sistemul fiscal. Afaceriştii, mai ales prin vocea preşedintelui CCIA Botoşani, s-au plâns de întârzierea lansării programelor europene pentru ciclul de finanţare 2014 – 2020 şi de relaţia cu Fiscul.
„Un fel de sclav. Menirea lui pe pământ este să plătească taxe”, astfel a sintetizat Dorin Floareş, viziunea finanţiştilor despre antreprenor.
Acesta a insistat că administraţia centrală şi locală trebuie să ia măsuri prin care şi nordul Moldovei să devină o ţintă pentru investitori.
„Nu ne putem lua judeţul în spinare şi să ne mutăm în vestul ţării, unde ne-ar fi mai bine. De aceea trebuie să fim noi mai atractivi”, a mai spus Dorin Floareş.
Senatorul Eugen Teodorovici a amintit de măsurile pe care le-a luat în calitate de membru al Cabinetului Ponta, arătând că în mandatul său de ministru al Fondurilor Europene a crescut gradul de absorbţie de la aproximativ 11%, la peste 50%. (S.B.)
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Portretul unui independent: Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024