Rudele şi apropiaţi ai milionarului din Botoșani l-au condus azi pe ultimul drum pe omul de afaceri.
CANCAN.ro a transmis în timp real imagini şi informaţii de la înmormântarea fostului acţionar al lui Dinamo, Vasile Turcu.
Sub supravegherea unei firme de pază, angajate de familia lui Turcu, mulţi oameni de fotbal, afacerişti şi prieteni au depus coroane de flori şi au aprins o lumânare la căpătâiul milionarului ca un ultim omagiu adus acestuia.
Fostul acţionar de la Dinamo a fost înmormântat la cimitirul „Sfânta Maria“ din Băneasa, acolo unde convoiul funerar a ajuns cu câteva minute în urmă. În plus, un număr impresionant de oameni au venit pentru a-i aduce un ultim omagiu celui care a fost Vasile Turcu, printre care dinamovistul Ianis Zicu, stelistul Ciprian Marica, Gigi Neţoiu, Meme Stoica, dar şi multimilionarul Stelian Gheorghe, cunoscut drept „Stelu ANRP“.
De asemenea, chit că nu a putut venit să îi aprindă o lumânare prietenului său, Cristi Borcea a trimis o coroană de flori impresionantă, cu mesajul ”Odihnă veşnică! Ne vei lipsi, Vasile!”. Mai mult, acesta a trimis respectiva coroană, dar şi condoleanţe familiei îndurerate prin intermediul fiului său, Patrick.
Şi familia fostului şef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a adus o coroană mare de flori.
Familia şi apropiaţii lui Vasile Turcu au plecat în urmă cu puţin timp spre cimitirul din zona Băneasa a Capitalei, acolo unde omul de afaceri va fi înmormântat.
În această duminică, milionarul Vasile Turcu este condus pe ultimul drum, iar convoiul funerar a plecat deja de la Capela Reînvierea din Colentina, acolo unde a fost depus trupul neînsufleţit al acestuia, spre Cimitirul Băneasa. Alături de Elena, văduva îndurerată a fostului acţionar de la Dinamo şi cei doi fii ai acestuia, la funeralii mai participă şi Meme Stoica, alătuiri de alţi jucători de la Steaua, care au venit să îi aducă ultimele omagii.
În urmă cu o zi, la căpătâiul lui Vasile Turcu pentru a-i aprinde o lumânare a venit şi Giovani Becali, vărul latifundiarului din Pipera. Aceasta a fost vizibil afectat de trecerea în nefiinţă a omului de afaceri şi a ţinut privirea în pământ câtă vreme a fost prezent la capela din Colentina. La fel s-a întâmplat şi-n această duminică, pentru că el a părut cât se poate de îndurerat de întregul eveniment tragic.
Vasile Turcu va fi înmormântat fără preot sau slujbă religioasă, pentru că Biserica Ortodoxă condamnă suicidul. Omul de afaceri a murit, în noaptea de miercuri spre joi, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde fusese internat săptămâna trecută în urma unei tentative de sucid. El a decedat în jurul orei 2:00. Vasile Turcu, în vârstă de 62 de ani, a ajuns pe 1 martie în respectiva unitate medicală în stare gravă, după ce a încercat să se spânzure în locuinţa sa din Bucureşti.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024