Părerile privitoare la acțiunea polițiștilor locali care au venit la Primărie pentru a-și revendica niște drepturi salariale sunt împărțite. În timp ce unii le dau dreptate, alții condamnă faptul că, în timpul liber, au venit îmbrăcați în uniformele de serviciu, într-un exercițiu de imagine fără precedent pentru Botoșani.
Însă de la prezența unor oameni îmbrăcați în polițiști printre care și femei s-a ajuns până la ticluirea unor adevărate scenarii cu atentate și executări publice.
Și evident că toate acestea au venit din partea consilierului local cunoscut pentru perdafurile cu țintă social democrată, de la microfon.
Eugen Țurcanu a mers mai departe luni și, deși sportiv de performanță, a fost singurul dintre cei aproximativ 20 de oameni de la masă, care s-a arătat speriat de polițiștii locali.
”Întrebarea mea către Poliția Locală este, că am văzut că aveau cătușe și spray-uri dar ați avut și pistoale? Nu glumesc! Cum se pot aduna vreo 50 de polițiști și să ia cu asalt un consiliu, mă întreb? Că de acum mai era un pas și ne lua pe sus, dincolo de atitudinea foarte virulentă și acidă a dlui de la Poliția Locală, eu întreb. Ați avut și pistoale la dv. că între noi și Turcia mai e un pas”,
Eugen Țurcanu, consilier local PNL
Afirmațiile făcute pe un ton afectat au atras evident ironii din partea adversarilor politici.
”Sunt fricos pentru că eu am venit în cadru organizat nu cu săbii și pistoale la ședință. Încet, încet dispare discursul public din România, încurajăm genul acesta de exerciții de forță. Dar acum mai e un pas și puterea o va lua armata, poliția…”,
Eugen Țurcanu, consilier local PNL
După exagerările privitoare la eventuale atentate, luări de ostatici, execuții, etc., Eugen Țurcanu le-a luat în colimator și pe consilierele locale de la PSD, care, a apreciat el, erau ațâțate de sumedenia de bărbați în uniforme.
”Îmi dați voie să termin discuția? Eu observ că suntem într-un registru comic, drăguț, doamnele sunt așa puțin amuzate, uniformele puțin incită la un moment dat, e bine așa. Bărbații sunt bine în uniformă într-adevăr…”,
Eugen Țurcanu, consilier local PNL
În rumoarea din sală, doamnele pare-se că nu au prins aluzia pentru că niciuna nu a recționat la afirmațiile colegului de la masă.
Și toate aceste lucruri se întâmplă în plenul municipal, adică Deliberativul local, sala în care se ridică mâna pentru binele orașului și al cetățenilor, locul care de câțiva ani pare să se fi transformat într-o veritabilă parodie.
Actorii îi știm, dar spectactorii rămân în continuare botoșănenii…
Femeie „încolțită” de patru persoane în timp ce voia să scoată bani de la bancomat
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Declarația zilei 19 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 19, 2024
Oana Sava
Nov 19, 2024