Din Dorohoi, la fel ca din municipiul Botoșani, au ieșit “la lumina” în ultimii ani, fel de fel de staruri, iar câțiva dintre acești tineri artiști au cucerit inima, dar și ochii, a milioane de telespectatori, în diversele competiții televizate la care au participat. Totuși în afara faptului că vin din același loc, acești artiști mai au în comun o “trăsătură”: toți sunt “copiii” Pro TV -ului, iar asta fiindcă acest post de televiziune i-a adus în lumina reflectoarelor și acolo și-au făcut debutul artistic.
Dintre artiștii care vin din Dorohoi, cei mai mulți nu s-au mai întors în orașul natal, și au rămas în capitală pentru a-și încerca norocul, dar nu au uitat nicio clipă de unde au plecat. Un astfel de exemplu este actorul, regizorul și scenaristul Octavian Strunilă, care a participat de curând în show-ul culinar “Cireașa de pe tort”, difuzat de Prima TV, unde s-a întrecut cu Andrei Duban, Deea Maxer și Neylini și recent acesta nu s-ar fi “lăudat” că este un bucătar strălucit, deși gătește aproape zilnic pentru familia sa. La cei 33 de ani ai săi, Octavian Strunilă s-a făcut remarcat în producția autohtonă “Inimă de țigan”, dar și în serialul “Tanti Florica”, difuzat de ProTV, în care a jucat alături de Florin Călinescu.
Un alt dorohoian care face la ora actuală senzație în capitală e George Boghian, un tânăr emotiv care și-a spus povestea la televizor. Și-a luat inima în dinți și a participat la emisiunea “Dansez pentru Tine”, unde a și obținut matele trofeu, iar din banii câștigați și-a cumpărat o locuință.
Te interesează subiectul? Atunci click AICI pentru a citi întreg articolul.
CITEȘTE:
Vedete de la Botoșani, dezbrăcate de ....machiaje, VEZI cum arată divele fără farduri - FOTOGALERIE
Moș Crăciun a ajuns la sediul Jandarmeriei Botoșani, un ansamblu a făcut spectacol – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
O tânără plecată în Olanda, dată dispărută după ce nu a mai revenit la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Gabriela Erdic
Dec 21, 2024
Pompierii botoșăneni, mesaj pentru gospodine pentru a NU da foc în bucătării
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile