Întrunită în cursul săptămânii precedente Adunarea Generală a Acţionarilor de la societatea subordonată municipalităţii Eltrans a stabilit nivelul remuneraţiei pentru cei doi directori care se vor afla în fruntea unităţii. Lefurile lunare ale celor doi şefi de la societatea de transport în comun a oraşului se ridică unde la aproape 1.000 de euro.
Remuneraţia directorilor din societăţile cu capital de stat este, conform legii, stabilită de către Consiliul de Administraţie dar acţionarul este cel care decide limitele acestora. Una dintre condiţiile impuse de membrii AGA a fost ca aceste venituri salariale să nu depăşească prevederile bugetare stabilite pentru anul în curs. „
Noi am făcut o prevedere în momentul în care s-a aprobat bugetul pentru salariile directorilor până la finalul anului şi noi trebuie să ne încadrăm în prevederile bugetare, altfel ar trebui să facem o nouă rectificare de buget”, a declarat
Florin Ghiorghiţă, membru AGA.
În replică, conducerea Consiliului de Administraţie a propus ca remuneraţia directorului general să fie stabilită la nivelul viceprimarului, la fel cum s-a procedat şi în trecut. „
Atât timp cât salariul viceprimarului este de 4.400 de lei eu consider că un director general de la Eltrans care este între ca şi număr de angajaţi ca şi specificitate de activitate este între cele două Locativa şi Termica, atunci eu consider că nici directorul de la Eltrans nu poate depăşi salariul de 4.400 de lei”, a menţionat şi
Cristina Trofinov, preşedinte CA Eltrans.
În cele din urmă, membrii AGA au aprobat ca salariul directorului general, adică
Paul Şmit să fie cuprins între 4.200 şi 4.400 de lei iar al adjunctului, în speţă
Victor Ivănescu să se încadreze între 4.000 şi 4.200 de lei. Odată cu întrunirea AGA, la nivelul societăţii Eltrans va fi convocat un nou CA prin care Paul Şmit să preia conducerea unităţii.
CITEŞTE:
Tensiune prelungită pentru noul şef de la Eltrans: Aştept cu interes să preiau