Contractul prelungit a doua oară
Promisiunile din campania electorală și încrâncenarea cu care erau făcute mai ales împotriva firmei HSR au fost date uitării. Șefii din PSD au dat mâna cu administratorii acestei firme care a băgat adânc mâna în buzunarele celor care pun ștampile de buletine de vot. După expirarea de drept, contractul cu HSR a mai fost prelungit în două rânduri.
”Contractul este prelungit de trei luni de zile, motivul a fost foarte simplu, vi l-am explicat de nenumărate ori, mă văd nevoit să o fac din nou, nu am nici o problemă cu acest aspect. A fost foarte simplu, aveam posibilitatea să încasăm bani din aceste parcomate, sau nu. Și am ales varianta să încasăm mai puțini bani, dar să-i încasăm. A fost o înțelegere între noi și firma care a avut acest serviciu”, a explicat
Cosmin Andrei, vizibil deranjat de faptul că este întrebat atât de des despre acest contract.
S-a prelungit de două ori, dar....
Mâna dreaptă a lui Portariuc a explicat că s-a înțeles cu cei de la HSR în privința unui calendar prin care mașinile să nu mai fie ridicate și astfel a pus capăt nemulțumirilor principale ale botoșănenilor.
Prelungirea în două rânduri a contractului, care a fost ținută secretă de altfel de PSD-iștii de la Primărie, nu ar fi o noutate iar Cosmin Andrei s-a arătat mirat de faptul că este întrebat de acest aspect abia acum.
”Nu știu de unde veniți cu informația asta, că nu este corectă. S-a prelungit de două ori, dar nu în acest sens. S-a prelungit o dată pentru două luni de zile și încă o dată până la finele anului. Cred că până la finele anului rezolvăm toate aceste aspecte. Doar dacă acest contract este în vigoare nu știu dacă este chiar așa de important”, a adăugat
Cosmin Andrei.
Și asta în condițiile în care când a revenit pe funcția de viceprimar, întrebat fiind de acest contract a răspuns că nu mai știe care este starea legală și urma să verifice acest aspect.
CITEȘTE CE A DECLARAT ATUNCI
După aproape 5 luni de la expirare, contractul cu HSR încă ... valabil - AFLĂ cum este posibil
În încheiere, viceprimarul PSD a arătat că, într-un final contractul cu HSR este chiar avantajos, întrucât încasează și municipalitatea ceva: 15% din administrarea anumitor parcări. Există și parcări administrate de Primărie, mai puține ce-i drept și de unde, HSR încasează procentul minim.
”Din punctul meu de vedere, da, este avantajoasă, aveam opțiunea să scoatem parcomatele și să nu mai încasăm nici un leu sau să încasăm mai puțini bani. Ținând cont că nu se mai blochează, nu se ridică, nu văd care este problema”, a încheiat
Cosmin Andrei.
Nu în ultimul rând, Cosmin Andrei a spus că ”speră” ca de anul viitor să rezilieze totuși contractul cu HSR.
(G.E.)
VEZI ȘI :
„Pigmeii” care au trădat, de la consilierul miliardar la consiliera condamnată pentru afaceri cu gravide