Este vorba despre Serviciul Public Comunitar Regim Permise și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPIV) Botoșani cu sediul în centrul municipiului.
Începând cu anul acesta, deja mai multe servicii oferite de această instituție pot fi rezolvate în spațiul virtual, fără a mai fi nevoie de risipa de energie cu drumul, așteptatul la coadă și depunerea copiilor de documente.
cms. șef Sorin Stoleru, șeful SPCRPIV
„Au fost implementate de către Direcția Generală de Permise Auto și Înmatriculări măsuri de accesare a unor operațiuni online. Vorbim aici de radieri, de păstrare combinație număr, introducerea sistemului de plăți online prin Ghișeul.ro. Acestea sunt prin accesarea site-ului Direcției Generale, iar de anul acesta, din luna iunie, cetățenii își pot depune online cererea pentru obținerea unui duplicat pentru permisul de conducere. Permisul de conducere pierdut, furat, deteriorat, ei pot depune cerere online”,
Singurul lucru pe care ar trebui să îl facă posesorii de autoturisme sau permise auto este să se prezinte o singură dată la ghișeu pentru crearea unui cont propriu care să poată fi ulterior oricând accesat, pentru aproape orice fel de serviciu.
„Pentru acest cont trebuie să ne furnizeze o adresă de e-mail, atât. Sunt gratuite, iar în viitor se vor face operațiuni de înmatriculare. Online”, a continuat șeful de la „Permise”.
Se pot transmite online duplicate ale permisului auto care a fost pierdut sau deteriorat, dar și a certificatului de înmatriculare.
cms. șef Sorin Stoleru, șeful SPCRPIV
„Un pic cetățenii sunt reticenți la folosirea aplicațiilor informatice. Mă refer la programările online. La crearea acestor conturi le solicităm doar adrese de e-mail, dar reticenți o parte: dar de ce vă trebuie? Dar de ce...? Și noi le explicăm”.
În prezent, sistemul informatic al instituției este în lucru pentru ca și operațiunile de înmatriculare a autoturismelor să poată fi efectuate în sistem online.
Practic, prin intermediul contului creat, se pot depune documentele necesare pentru înregistrarea unui autoturism recent achiziționat. Această procedură ar urma să fie aplicabilă cel mai probabil de la începutul anului viitor.
Până atunci însă este funcțională alertarea prin mesaj telefonic a unor informații de interes.
cms. șef Sorin Stoleru, șeful SPCRPIV
„Începând de la 1 iulie a fost operaționalizat serviciul de SMS pentru informare la expirarea permisului de conducere. Acest serviciu transmite notificări prin SMS dar și email, cu 30 de zile înainte de expirarea documentului și la o zi după ce acesta a expirat”
Noul serviciu electronic a fost implementat de Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări iar mesajele transmise vor cuprinde data expirării permisului, seria acestuia și un link care facilitează accesul către platforma de programări online disponibilă pe site-ul dgpci.mai.gov.ro
Pentru asta, reprezentanții acestei instituții trebuie să aibă în sistemul informatic datele de contact ale tuturor posesorilor de permise auto. La nivelul județului ar fi vorba despre aproximativ 155.000 de persoane.
Până la acest moment, șeful Serviciului de Permise Auto de la Botoșani susține că și-au făcut cont online câteva sute de botoșăneni.
În privința aglomerației cauzată de candidații programați pentru examenul de obținere a permisului auto, examinatorii din cadrul serviciului lucrează inclusiv în perioada weekendului pentru a se reduce din lista de așteptare.
A redus vizibil din aglomerația de la Botoșani și punctul de lucru de la Dorohoi care deservește botoșănenii din nordul județului.
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile