Tot mai mulți botoșăneni se prezintă la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Mavromati.
Media de prezentări este 250 -300 pe zi. Multe cazuri sunt non-urgențe și asta pentru că botoșănenii evită în continuare să se prezinte la medicii de familie.
Medicii urgentiști susțin că activitatea se desfășoară cu dificultate, având în vedere că UPU s-a mutat într-un spațiu mult mai mic, și anume în Secția de Diabet.
„Este foarte greu în Unitatea de Primiri Urgențe, adresabilitatea este destul de mare, spațiile sunt așa cum sunt, colegii au încercat să se adapteze acestor spații. Dar lumea trebuie să înțeleagă că este un spațiu mult mai restrâns, pacienții sunt și pe hol, și în cabinete spațiile sunt mici. E foarte greu în perioada asta, e mai ceva ca pe front”,
Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani.
Conducerea DSP Botoșani, împreună cu prefectul Dan Nechifor, au solicitat sprijin de la Departamentul pentru Situații de Urgență pentru ca la Botoșani să fie aduse niște containere speciale.
„Deja am discutat cu doctorul Arafat când am fost la București în urmă cu trei săptămâni, împreună cu dl prefect să solicităm niște containere specifice Unității de Primiri Urgențe pentru a putea să mai degrevăm din spațiul interior. Aceste containere sunt speciale, au condiții optime pentru pacienți. Vom vorbi împreună cu medicul-șef de la UPU, conducerea Spitalului Județean, pentru a face solicitare către DSU, și avem sprijinul celor de la DSU pentru a primi aceste containere”,
Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani.
Unitatea de Primiri Urgențe este reabilitată cu fonduri europene.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cum Să Vă Înregistrați și să Începeți să Pariați la Seven Casino?
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Momente grele pentru o familie cu patru copii: Casă distrusă de flăcări în această seară
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Șofer AMENDAT după o oprire în trafic: Polițiștii i-au „golit” mașina
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Botoșănean amendat de polițiștii locali după ce a plecat să arunce gunoiul „cu capul în traistă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024