Cei doi botoşăneni care au înjunghiat două persoane în seara zilei de 12 noiembrie 2013 sunt căutaţi de poliţişti. Asta după ce, aceştia se ascund de autorităţi, pe numele lor fiind emise mandate de arestare preventivă. Cei doi au atacat cu cuţitele doi bărbaţi care erau rude, respectiv frate şi fin într-un bloc din Parcul Tineretului.
După aceste scandal, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au început cercetările faţă de inculpaţii Bogdan Vinogruschi şi Robert Lungu, ambii în vârstă de 28 de ani, din municipiul Botoşani, acuzaţi pentru săvârşirea infracţiunii de „
tentativă de omor deosebit de grav”.
S-a reţinut că, în ziua de 1 noiembrie 2013, inculpaţii au consumat băuturi alcoolice împreună cu alte două persoane, iar în urma unui conflict spontan, aceştia şi-au înjunghiat victimele în zonele abdominale, suferind multiple leziuni vindecabile în 28-30 de îngrijiri medicale, care au pus vieţile în primejdie şi pentru care s-a intervenit chirurgical de îndată.
Două zile mai târziu, adică pe 14 noiembrie 2013 s-a solicitat arestarea preventivă în lipsă a inculpaţilor, pe timp de 30 de zile, aceştia sustrăgându-se de la urmărirea penală. Tribunalul Botoşani a admis cererea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pe timp de 30 de zile, începând cu momentul depistării şi încarcerării acestora.
CITEŞTE:
Tinerii înjunghiaţi - frate şi fin! Mama-naşă le-a cumpărat băutură