Botoșănenii care au centrale termice de apartament ar putea îngheţa în case, la iarnă.
Asta din cauza celebrei Ordonante 114, care fragilizează România și ne împinge la importuri masive de gaz.
Românii ar putea îngheța în case, la iarnă, pentru că nu vor fi suficiente gaze pentru a alimenta toți consumatorii. Până acum, Transgaz nu a semnat contractul pentru a cumpăra gaze rusești din Ucraina, scrie digi24.ro.
Importurile de gaze ale ţării în luna august 2019 s-au ridicat la 2.229.828 MWh, de 3,5 ori mai mult decât în aceeaşi lună a anului trecut, potrivit datelor publicate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) şi analizate de Agerpres.
În august 2018, importurile erau de doar 625.339 MWh.
Potrivit sursei citate, ANRE publică şi preţurile de import, care au avut o medie de 81,79 lei pe MWh. Comparativ, preţul gazelor de producţie internă a fost în luna august cu 35% mai mare, adică 110 lei pe MWh, după cum arată datele Bursei Române de Mărfuri.
Până în acest an, preţul gazelor româneşti era mult mai mic decât al celor de import, însă situaţia s-a inversat ca urmare a OUG 114/2018, aprobată în decembrie 2018. Actul normativ a dispus plafonarea la 68 de lei/MWh a gazelor de producţie internă timp de trei ani, deşi piaţa fusese complet liberalizată încă din 2017.
Ulterior, actul normativ a fost modificat de OUG 19/2019, rămânând plafonate doar preţul gazelor româneşti pentru populaţie şi termocentrale, începând cu 1 mai 2019. Acest lucru a dus la scumpirea gazelor tranzacţionate pe bursă, destinate consumatorilor industriali, care au început să importe mai multe gaze decât în mod obişnuit.
Atât OUG 114/2018, cât şi OUG 19/2019 sunt în prezent dezbătute în Parlament.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024