Sume importante, aprobate ieri în ședința de Guvern. Executivul a dat undă verde unui program de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanţare de la bugetul de stat care vizează întreprinderile mici și mijlocii.
Programul facilitează promovarea produselor şi serviciilor IMM-urilor pe pieţele externe, stimulând comunicarea şi parteneriatul în afaceri și pregătind întreprinzătorul în domeniul tehnicilor de promovare pe noi piețe.
În cadrul programului, fiecare beneficiar poate obţine pe parcursul unui an maximum 50.000 lei, sumă nerambursabilă. Anual, se estimează un număr de maxim 500 de beneficiari.
Prin alocaţie financiară nerambursabilă, programul susţine următoarele tipuri de activităţi:
-Participări la târguri şi expoziţii internaţionale, organizate în străinătate, cu stand propriu;
-Participări la misiuni economice organizate în străinătate;
-Crearea identității vizuale a unei firme (marcă, siglă, slogan);
-Realizarea unui site pe Internet/aplicaţie pentru mobil, pentru prezentarea activităţii solicitantului şi a produselor promovate, în limba română şi cel puţin într-o limbă de circulaţie internaţională;
-Participări la cursuri de pregătire, în ţară şi/sau în străinătate, în domeniul tehnicilor de promovare a produselor/serviciilor pe noi pieţe;
-Documentare de piaţă şi alte tipuri de activităţi de promovare şi susţinere a internaţionalizării.
„Internaționalizarea reprezintă o gura de oxigen pentru multe firme românești mici și mijlocii. Un procent de 4,67 din IMM-urile româneşti au activităţi de export, România situându-se la mai putin de jumătate din media europeană. Consider că este momentul ca România să facă față competiției globale și cred că acest program oferă sprijin real în domeniu”, a spus ministrul Florin Jianu, ministrul pentru IMM-uri.
Deși pare o veste bună pentru firmele mari, micii producători agricoli rămân tot fără finanțare și sunt obligați să suporte costurile din propriul buzunar pentru astfel de evenimente. (Sursa: Agrointel)
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
Evenimente organizate în bisericile din Botoșani de Zilele Eminescu
Gabriela Erdic
Jan 12, 2025
Un pasionat de metale a descoperit muniție într-o pădure din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
Tragedie în judeţul Botoşani: Accident mortal produs de un tânăr de 18 ani
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile