În perioada ianuarie - octombrie 2021, urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de AJOFM Botosani, 5.017 persoane au fost încadrate în muncă, dintre care 2.053 femei, susțin reprezentanții instituției printr-un comunicat de presă.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință 2.158 au peste 45 de ani 758 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani 642 au între 25 și 35 de ani, iar 1.459 sunt tineri sub 25 de ani (din care 1.459 tineri NEETs).
În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 2.351 provin din mediul urban, iar 2.666 persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale 1.756 persoane (35%), urmate de cele cu învățământ profesional 1.175 persoane(23,42%). Numărul celor cu învățământ gimnazial este de 1.069 persoane, iar cei cu studii superioare sunt în număr de 387 persoane.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată, se arată într-un comunicat al AJOFM.
Astfel, în perioada ianuarie-octombrie 2021, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 8.211 persoane.
Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botosani, puteți accesa www.anofm.ro .
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Liviu Ciobotariu, după remiza cu Poli Iași: Sunt puțin dezamăgit de rezultat
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un italian a primit avertisment după o plimbare cu câinele în Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un grup de copii a încercat să distrugă camerele de supraveghere cu bulgări de zăpadă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Declarația zilei 26 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024