În jur de 1.100 de botoşăneni cu venituri precare nu s-au prezentat încă la punctul de distribuire stabilit de Primăria municipiului Botoşani pentru a-şi ridica alimentele oferite de comunitatea europeană. Mai au timp să o facă până la Ziua Îndrăgostiţilor din 2014.
Sunt beneficiare ale acestui program categorii de persoane precum titularii de venit minim garantat potrivit Legii 416/2001, şomerii, pensionarii din sistemul public de pensii ale căror venituri din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei pe lună şi persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, neinstituţionalizate,
Astfel, cei care nu au ridicat încă produsele alimentare distribuite în cadrul Planului European de Ajutoare alimentare în beneficiul persoanelor Defavorizate - PEAD 2013 trebuie să ştie că acţiunea se va finaliza până în data de 14 februarie 2014.
Cei mai mulţi dintre botoşănenii care nu şi-au ridicat încă produsele alimentare provin din rândul şomerilor în timp ce, cei mai puţini sunt beneficiari ai ajutorului de la venit minim garantat.
(G.E.)
CITEŞTE:
Şomerii botoşăneni nu se îngrămădesc la mâncarea de la UE
[[banner]]