Reclamele difuzate pe posturile de televiziune privind serviciile de telefonie mobilă deşi atractive la prima vedere sunt soldate pentru multe persoane care le iau în serios cu o ploaie de nemulţumiri şi reclamaţii depuse la instituţii ale statului.
Cei mai expuşi sunt vârstnicii care încântaţi de beneficiile prezentate îşi reînnoiesc sau încheie contracte pentru mai multe minute în ţară sau peste hotare sau
pentru un telefon mai performant. Când primesc însă factura constată însă că trebuie să scoată mai mulţi bani din portofel, iar aşa zisele avantaje cu care au fost ademeniţi sunt de fapt în defavoarea lor.
Drept dovadă Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Botoşani a înregistrat în ultimele două săptămâni zece astfel de plângeri din partea unor persoane vârstnice care cer ajutorul comisarilor pentru rezilierea contractelor. „
În ultima perioadă instituţiei noastre se adresează persoane în vârstă care au încheiat contracte cu firme furnizoare de telefonie mobilă şi când le vin facturile vin la noi şi se plâng că pensia este mică şi că s-au săturat şi vor să rezilieze şi nu mai pot plăti. Au fost situaţii în care rezolvăm aceste probleme deşi în mod legal nu am putea să facem acest lucru pentru că sunt semnate contracte”, a declarat
Sanda Constantinică, comisar şef adjunct interimar CJPC.
„M-a fugărit moşul de acasă”
Este şi cazul unei pensionare care de asemenea şi-a făcut un nou abonament la o firmă de telefonie mobilă şi care a fost fugărită la propriu de acasă de partenerul de viaţă la momentul în care a găsit factura în cutia poştală. „
Sunt încântaţi de oferte cu minute naţionale, internaţionale sau nu ştiu de care şi când vine factura moşul a fugărit-o de acasă, chiar aşa s-a exprimat doamna. La fel persoane în vârstă sunt contactate aproape de expirarea contractului că le oferă nu ştiu ce facilităţi sau telefon dar la un abonament mult mai costisitor şi când ajunge factura ei vin fuga la noi că au pensia mică”, a mai spus
Sanda Constantinică. În cele mai multe dintre aceste cazuri, comisarii reuşesc să rezilieze contractele pe considerente sociale.
CITEŞTE:
Reclamaţii la Protecţia Consumatorilor cu ţepe la joburi peste hotare