Strigăt de ajutor pentru o familie care și-a pierdut casa într-un incendiu.
Apelul a fost lansat de preoteasa Ana Maria Macuc pe rețelele de socializare. Este vorba despre o familie din satul Carasa din comuna Corlăteni care și-a pierdut casa într-un incendiu.
„Au rămas sub cerul liber și au ajuns să facă mâncare tot sub cerul liber. Haideți să fim buni și cei care putem, să contribuim cât de puțin financiar sau cu materiale de construcții pentru a-și putea construi o noua casă. O casă o faci în mulți ani, deseori muncesc doua generații pentru o casă și este foarte, foarte greu să o iei de la zero și să construiește o casă, mai ales că-n 2-3 luni gerul bate la geam”, este mesajul transmis
Cei care doriți să-i ajutați financiar le puteți dona în numărul de cont: RO76BTRLRONCRT0CT5127701 deschis la Banca Transilvania, pe numele Strateanu Mariana
„Familia se ocupă cu agricultura și creșterea animalelor în gospodărie, neavând vârstă de pensionare, așadar veniturile sunt extrem de mici. Singuri n-au nici o șansă să-și construiască o noua casa. Vă indemn să nu fim indiferenți pentru că pic cu pic se face mare și un ajutor oricât de mic, pentru ei contează enorm, pentru că-i foarte foarte greu să depășești astfel de momente. Un ajutor oricât de mic îi vă ajuta să simtă că nu sunt singuri în necazul și încercarea vieții lor, îi vă încurajă și ajuta să meargă mai departe!”, se mai arată în mesajul transmis
Familia poate fi contactată la numărul de telefon 0748627887.
Câinele jandarm Pih a împlinit 13 ani, a participat la numeroase misiuni dar acum este la „pensie”
Redacția Botoșăneanul
Mar 05, 2025
Siguranța la locul de muncă: ITM cercetează situații cu botoșăneni accidentați sau morți la serviciu
Redacția Botoșăneanul
Mar 05, 2025
„Arta... la feminin”: Expoziție dedicată doamnelor, la Muzeul Județean Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 05, 2025
ANUNȚ Primăria Botoșani despre adoptarea unor hotărâri în ședința de Consiliu Local din 26 februarie
Redacția Botoșăneanul
Mar 05, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile