Membrii Organizației de Tineret a PNL Botoșani au strâns rândurile și au dat o mână de ajutor seniorilor la organizarea și promovarea ediției a IV-a a Târgului Agro-Zoo organizat la Stațiunea de Cercetare Popăuți, se anunţă într-un comunicat de presă emis de TNL.
Îmbrăcați în portul popular tradițional, tinerii liberali au încercat să readucă în prim plan valorile poporului român, tradițiile și obiceiurile strămoșești din toată zona județului Botoșani. Pe parcursul zilelor de sâmbătă și duminică, tinerii liberali s-au aflat permanent printre numeroșii vizitatori prezenți la târg, printre agricultori, zootehniști, apicultori, întreținând o atmosferă de voie bună și sărbătoare.
Aceștia s-au interesat, totodată, de nevoile, de greutățile prin care trec oamenii care trudesc și lucrează pământul, venind cu propuneri de îmbunătățire a activităților specifice, cu sprijin concret și imediat în următoarea perioadă.
[[banner]]
“Având în vedere că în județul nostru se desfășoară activități predominat agrare, este important ca acestea să fie susținute permanent. Tineretul liberal consideră că împartășește aceleași scopuri cu toți cei prezenți și anume promovarea agriculturii și zootehniei județene, în vederea unei continue dezvoltări și recunoașteri pe plan național și chiar peste hotare”, a declarat
Sorin Cornilă, președintele organizației municipale TNL Botoșani.
Tineretul Liberal a participat și la spectacolele susținute de virtuozi ai muzicii populare, încingând adevărate hore moldovenești alături de participanții la Târgul Agro-Zoo Popăuți.
CITEŞTE:
Fost ministru primit la Popăuţi cu fanfară, pâine şi sare – GALERIE FOTO
[[galerie-foto]]