Asistații sociali au ajuns să fie una dintre cele mai blamate categorii, mai ales de necunoscători. De cei care susțin sus și tare că statul încurajează nemunca și că astfel de ajutoare bănești ar trebui sistate. Realitatea din satele botoșănene sau din casele unor sărmani reflectă însă altceva.
La un județ cu o populație de aproximativ 400.000 de suflete, numărul celor care sunt susținuți de statul român este de puțin peste 5.000. Adică, un procent infim față de populația majoritară. E drept că mai sunt și alte forme de ajutor social, însă nici acolo statisticile nu au explodat.
Iar acești oameni primesc niște bani de la stat însă, nici într-o mie de oameni o familie nu se poate descurca cu acest ajutor.
Și totuși o fac.
Cei mai săraci botoșăneni beneficiază de la stat sume de cuprinse între 10 și aproape 800 de lei.
Banii sunt plătiți prin Agenția Județeană de Prestații și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani.
”În Botoșani eu spun că au rămas puțini și doar cei care în mare parte chiar merită, chiar nu au altă alternativă”,
Sebatian Tocariu, directorul AJPIS despre numărul de asistați sociali de la Botoșani
Asigurarea venitului minim garantat pentru o singură persoană se calculează în funcție de indicele social de referință care este de 500 de lei.
”În funcție de venitul per membru de familie și pentru fiecare persoană se calculează o diferență față de venitul realizat până la venitul minim garantat. Și iese acea diferență. Cel mai mic ajutor este 10 lei, acesta este minimul și apoi 16, 22 sau 27 de lei”,
Sebastian Tocariu, directorul AJPIS
În cazul familiei cu 10 lei ajutor social, niște oameni de la țară, este posibil ca ei să mai aibă și alte venituri și astfel suma de 10 lei nu este decât o completare. 10 lei, ceea ce înseamnă 30 de bani pe zi ca să trăiască un om în vremurile actuale.
Cu 30 de bani nu poate mânca nici măcar o eugenie.
Totuși, care este suma minimă necesară ca să trăiască un om o lună de zile?
”La persoana singură este 141 de lei, suma calculată în funcție de indicatorul social de referință, la două persoane este 255 de lei, la trei persoane este 357 de lei, la patru persoane este 442 de lei, la cinci persoane este 527 de lei și apoi de la peste 5 persoane, pentru fiecare membru în parte în plus, se dau câte 36,5 lei de persoană”,
Sebastian Tocariu, directorul AJPIS
Sunt într-adevăr și familii care primesc ajutor social care se ridică la câteva sute de lei, însă explicația vine din faptul că acestea au mulți copii.
Un exemplu în acest sens este o familie din Cristinești cu 10 copii și care primește de la stat în jur de 800 de lei.
La un calcul simplu, reiese că fiecăruia îi revine 66 de lei pentru a putea trăi o lună de zile.
”Cel mai mare este 783 de lei, probabil este o familie numeroasă, din Cristinești, următorii beneficiari sunt o familie cu 11 persoane care iau 746 de lei și apoi sunt cu 10 persoane care iau 710 lei și 673 cei cu 9 persoane”,
Sebastian Tocariu, directorul AJPIS
Majoritatea necăjiților care primesc ajutoare sociale sunt din mediul rural. Peste 150 de familii de la Botoșani au calculate ajutoare sociale de peste 600 de lei. Adică undeva la jumătatea salariului minim în plată.
Vârful pentru județ la ajutoare sociale a fost în anul 2009 când erau vreo 7.000 de dosare pentru care erau făcute plăți.
Astfel impresia că statul cheltuiește o sumă imensă cu săracii României care fac o ditamai gaura în buget, este una total falsă.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024