Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a ajuns la Botoșani împreună cu fostul ministru al agriculturii, Daniel Constantin.
Au fost așteptați de mai multe persoane printre care Liliana Mincă sau cântăreața Margareta Clipa care și-a luat straie populare.
A vizitat aproape toate județele Moldovei, azi a ajuns la Botoșani unde a văzut două fabrici de confecții, mâine ajunge la Iași.
Și a declarat că l-au deranjat cuvintele Lilianei Mincă privitoare la copiii din județ.
”În timp ce Liliana vorbea, m-a deranjat din nou acest lucru pe care l-a spus cu privire la situația sărăciei din județ. Mă deranjează pentru că nu pot să fiu indiferent să știu că românii trăiesc în lipsuri și în sărăcie. Zilele trecute, probabil că ați remarcat, am făcut mereu referință la un lucru: România, cu toate că este a șaptea țară ca mărime în Europa este a 17-a țară ca mărire a produsului intern brut dar este penultima țară la clasamentul bunăstării”
Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului
Șeful Senatului a spus că merge la Iași pentru a prezenta un program pentru dezvoltarea regiunii Moldova, de la infrasructură la partea de educație și sănătate.
SEARA TRECUTĂ: Razii de proporții în zonele din Botoșani considerate periculoase
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Speranța lui Iftime „s-a rupt” în ultimul meci amical: Este supărarea noastră
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Jandarmii au lansat o campanie națională pentru proteste pașnice – VIDEO
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Românii vor putea călători fără viză în SUA de la sfârșitul lunii martie
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Botoșănean REȚINUT seara trecută: Extrem de beat a rănit un șofer care circula regulamentar
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile