Din boxe continuă să se audă la volum maxim Oda Bucuriei. Astfel și-a făcut intrarea în sală, cel de-al treilea om din stat, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.
Liderul social democrat a urcat pe scenă și a dat mână cu PSD-iștii din linia întâi de la Botoșani. Sala întreagă s-a ridicat în picioare pentru a-l aplauda. Mai apoi s-a intonat Imnul Național al României iar lucrările au fost deschise de deputatul Andrei Dolineaschi, președintele PSD Botoșani.
”Bun venit la lucrările conferinței județene, îmi permit să-l salut pe dl președinte Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, bun venit la Botoșani”, a spus în debutul conferinței Dolineaschi.
A prezentat mai apoi lista scurtă de invitați, formată din doi oameni mai exact, de la alte formațiuni politice, ALDE respectiv UNPR. (G.E., S.B.)
Casă din municipiu, la un pas să se facă scrum: Proprietara și fiul ei au făcut atac de panică
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Un individ a violat un adolescent, l-a ademenit cu dulciuri pe străzile din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
ASTĂZI: 48 de ani de la cutremurul din 1977, peste 1.500 de oameni au murit – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Declarația zilei 4 martie 2025
Gabriela Erdic
Mar 04, 2025
Gabriela Erdic
Mar 04, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile