Cadrele didactice din mediul rural vor primi în 2011 venituri reduse cu până la 60 la sută, se arată într-un comunicat al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămînt. Potrivit noii legi de salarizare în sistemul bugetar, care se va aplica din 2011, sporul de rural a fost diminuat de la 5-80% din salariu (cât era prevăzut în Legea privind statutul personalului didactic), la 5-20% din salariu.
Cadrele didactice, mai prost plătite decît un şef de birou
Dacă în 2010 diferenţa procentuală a fost acoperită prin sume compensatorii, în 2011 această prevedere a fost eliminată. În consecinţă, cadrelor didactice care primeau spor de rural de peste 20% din salariu, nu li se mai acorda plăţi compensatorii. De asemenea, legea unică de salarizare în sistemul bugetar plasează, din nou, cadrele didactice în partea inferioară a grilei de salarizare. Coeficientul maxim de salarizare acordat în învăţământul preuniversitar este cel al unui profesor de grad I, cu 40 de ani vechime, respectiv 4,4. Potrivit grilei unice de salarizare, un astfel de profesor, este inferior unui secretar din primăria unei comune, cu cel mult 3.000 de locuitori sau unui şef birou din aceeaşi instituţie, cărora le revine un coeficient de salarizare de 5,23.
Sindicaliştii cer reanalizarea normativului
“Nu contestăm pregătirea profesională a acestor angajaţi şi nici importanţa şi responsabilitatea funcţiei pe care o au, dar atragem atenţia Guvernului că este inadmisibil ca oamenii valoroşi, cu experienţă de zeci de ani în învăţământ, să fie încadraţi în partea inferioară a grilei de salarizare. Totodată, reamintim Guvernului că învăţământul nu poate deveni un mediu atractiv pentru tineri, în condiţiile în care un profesor debutant este încadrat cu un coeficient de salarizare de doar 1,9”, se arată în comunicatul FSLI. Sindicaliştii solicită ministrului Muncii şi ministrului de Finanţe să reia cu responsabilitate negocierile pe legea unică de salarizare, să corecteze greşelile care apar în acest text de lege, să acorde sume compensatorii şi în 2011, pentru diminuarea sporului de rural şi să modifice grila unică de salarizare pentru personalul didactic, prin acordarea unor coeficienţi de ierarhizare mai mari.
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024