Botoșăneanul Bogdan Cărăușu, cunoscut de mulți botoșăneni ca un binefăcător al sărmanilor, prin sutele de acțiuni organizate în ultimii 5 ani de zile, și-a lansat candidatura pentru Consiliul Local Botoșani, din postura de independent, și sub sloganul ”Fapte bune pentru Botoșani”.
A strâns peste 700 de semnături, la un minimum cerut de 500 și are nevoie de 3.000 de semnături pentru a accede în plenul municipal.
Pentru lansarea candidaturii a ales o zi de mare sărbătoare, Adormirea Maicii Domnului, iar ca locație esplanada Sălii Polivalente Elisabeta Lipă. I-a avut alături pe frații săi din Frăția Ortodoxă din Ploiești, Suceava, București sau Făgăraș care au venit cu două microbuze, îmbrăcați în straie populare în învăluiți de steaguri tricolore.
A avut alături și personalități locale care au luat cuvântul pentru a (ne) explica de ce este nevoie de un om precum Bogdan Cărăușu în Consiliul Local Botoșani.
Sau de ce este nevoie de mai mulți oameni ca el în funcții decisive la nivel național. Ploaia care a căzut peste oraș a fost privită ca o binecuvântare de la bunul Dumnezeu.
Activitatea a început și s-a încheiat cu rugăciuni adresate lui.
„S-au promovat cu bună știință virtuți și atribute a unor conducători lași, minciuna, trădarea și ipocrizia. Iar românii care sunt chemați o dată la 4 ani să-și aleagă conducătorii, sunt spectatori tăcuți ai jafului moral și sufletesc al acestei clase politice care ar trebui să servească adevăratele interese ale românilor, prin proiecte de țară pe termen lung și foarte lung. Dreapta și stânga politică și-au dat mâna reciproc și avantajos în marele bazar lipsit de ideologie numit politica românească”,
Adrian Nicolae Rusu, artist plastic din Dorohoi
„Concursul „Sfinții închisorilor” organizat de Bogdan Cărăușu, concurs interliceal a fost momentul în care eu l-am cunoscut pe Bogdan cu adevărat, așa cum îl cunoașteți cu toții. Un tânăr entuziast, plin de curaj, care prin această acțiune a lui și alte evenimente similare a reușit să arate tinerilor botoșăneni, îndeosebi liceenilor, adevărata viață dinainte de așa-zisa Revoluție, din închisorile comuniste, această pagină întunecată, dar adevărată, pe care puțini o cunosc”
Aida Suster Boțan, artist plastic
„Bogdan Cărăușu a făcut pentru mine o impresie foarte, foarte bună pentru că așa cum poate și mulți dintre dv. ați văzut, în ultimul timp societatea română se cam destramă, din punct de vedere moral oamenii sunt cam puțin împreună unul cu altul. Și de multe ori nu mai au energia de a face ceva. Ca profesor de liceu îți dorești ca elevii să crească frumos, cu modele și vezi că nu prea ai astfel de modele în jur ca să le arăți”
Adrian Șuster Boțan, profesor de matematică
„Nu e prima oară când spun că țara asta ar trăi mult mai bine decât Statele Unite, mult mai bine decât Japonia dacă ar ști să caute oameni de nădejde. Dacă ar ști să-și promoveze oamenii frumoși la suflet. Bogdan Cărăușu este un astfel de om, care de când l-am cunoscut lucrând pentru acel așezământ pentru orfani, a fost nelipsit la aziluri de bătrâni pentru a le alina oamenilor bătrânețile. Acolo unde nu puteau merge, el s-a dus să le spargă lemnele, să le facă curățenie în curte, a dus la familii cu mulți copii și cu multe datorii, de mâncare. Multe lucruri pe care nu le-a făcut într-o campanie electorală, ci într-un stil de viață. Și aceștia sunt oamenii pe care ar trebui să-i căutăm”
Dan Grăjdean, președintele Frăției Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Gheorghe
„Am condus la Botoșani protestele cauzate de tragedia de la Colectiv. Mă simt responsabil, așa cum 2.000 de botoșăneni de bună credință așteptau din partea mea, care conduceam protestele, un singur gest, o singură scandare, un îndemn pentru a acționa. În acel moment am simțit că sunt foarte responsabil de tot ce urma să se întâmple în cadrul protestului: de modul în care oamenii vor reacționa.
Aceeași responsabilitate, mai mare chiar, o simt acum când mă găsesc iată aici, în familie practic, mă simt ca în familie pentru că așa e în Frăția Ortodoxă și o să fac un scurt istoric.
Odată cu acele proteste am înțeles că adevărata luptă nu este cu aproapele meu. Nu este nici măcar cu răul din aproapele meu. Adevărata luptă este cu răul din mine, cu patimile mele, cu scăderile mele, cu minusurile mele. Și atunci am înțeles că deși am fi reușit să dăm jos întreaga clasă politică, ceea ce era un deziderat utopic, tot nu am fi schimbat nimic.
Pentru că noi înșine am fi fost în continuare bolnavi de păcat, bolnavi de patimă. Și am înțeles că pentru a schimba cu adevărat societatea românească, este nevoie de o schimbare interioară profundă”
*declarațiile integrale pot fi vizionate în video de mai jos
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
OFICIAL: Alexandru Cîmpanu a semnat cu FC Botoșani - Bine ai revenit acasă!
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Moș Crăciun a ajuns la sediul Jandarmeriei Botoșani, un ansamblu a făcut spectacol – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
O tânără plecată în Olanda, dată dispărută după ce nu a mai revenit la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile