Consumul de alcool în rândul copiilor este o problemă serioasă și alarmantă în societatea noastră.
Efectele alcoolului asupra copiilor sunt devastatoare și pot avea consecințe pe termen lung asupra sănătății fizice și mentale a acestora.
La Botoșani, specialiștii susțin că acest fenomen este unul prezent în rândul adolescenților, iar la spital ajung extrem de puțini dintre consumatorii minori.
Consumul de alcool în timpul copilăriei poate afecta dezvoltarea creierului, capacitatea de învățare și performanța școlară. De asemenea, există un risc mai mare ca acești copii să dezvolte dependența de alcool și să aibă probleme de comportament și relaționale în viitor.
„Ca și consumul de substanțe psihoactive, consumul de alcool este subdiagnosticat. Foarte multe cazuri nu mai ajung la noi. S-a întâmplat ca sâmbăta noapte fiind de gardă au venit două adolescente și cât am stat acolo a mai venit un părinte cu o adolescentă cu intoxicație alcoolică acută. Era la prima prezentare iar părintele nu a fost de acord cu spitalizarea pe compartimentul nostru”,
Laura Jijie, medic șef Compartimentul de Neuropsihiatrie Infantilă
Respectivului părinte i s-a recomandat să ceară totuși ajutor în ambulatoriul de specialitate pentru fiica sa a cărei situație s-ar putea înrăutăți.
În general adolescenții care ajung la Spitalul de Pediatrie după consum de alcool au vârste de 15 - 16 ani.
„Alcoolul este interzis consumului minorilor sub 18 ani, pentru că creierul este încă în dezvoltare. Iar alcoolul inhibă, era ideea că-i face mai proști. Inhibă dezvoltarea conexiunilor care se fac între neuroni, afectează memoria, atenția și pe termen lung, poate să aducă alte probleme. Sub presiunea grupului, pentru că aceasta este cea mai importantă cauză pentru care un adolescent consumă alcool, sub presiunea grupului, în diverse ocazii, adolescentul va fi temptat să consume, pentru a nu se face de râs, pentru a nu râde de el ceilalți copii”,
Laura Jijie, medic șef Compartimentul de Neuropsihiatrie Infantilă
O atenție specială ar trebui acordată și identificării precoce a copiilor care consumă droguri. Consumul de droguri poate fi un factor de risc important în dezvoltarea unei dependențe și poate agrava și mai mult efectele alcoolului asupra copiilor. Este crucial să oferim resurse și sprijin adecvat acestor copii, inclusiv terapie și consiliere specializată, pentru a-i ajuta să depășească dependența și să își reconstruiască viața într-un mod sănătos și echilibrat.
Copiii au un organism în dezvoltare, iar consumurile de orice fel pot da efecte somatice și intoxicație care poate duce la comă sau chiar la deces.
„Erau niște date statistice care arată că 80% din adolescenți au consumat măcar o dată alcool. Li se pare firesc. De aceea, trebuie foarte atent supravegheat de părinți, timpul liber al copilului, anturajul pe care-l frecventează, activitățile pe care le desfășoară, discutând deschis despre efectul alcoolului și despre efectul celorlalte substanțe psihoactive, vorbind de droguri”,
Laura Jijie, medic șef Compartimentul de Neuropsihiatrie Infantilă
În concluzie, efectele alcoolului asupra copiilor și consumul de droguri reprezintă probleme grave care necesită atenție și intervenție imediată. Prin educație, prevenție și sprijin adecvat, putem încerca să reducem consumul de alcool și droguri în rândul copiilor și să promovăm o societate sănătoasă și echilibrată pentru toți membrii ei.
Însă implicarea este necesară în primul rând din partea părinților.
„Mai important este și altceva, modelul parental. Poți să-i spui unui adolescent să nu fumeze, să nu consume alcool, dar dacă o familie cu părinte care consumă alcool sau părinte care fumează împreună cu copilul. Care este modelul parental?”,
Laura Jijie, medic șef Compartimentul de Neuropsihiatrie Infantilă
Anul acesta au ajuns la spital 16 copii care au consumat alcool.
Numărul este mult mai mic față de situația reală din județul Botoșani. În general adolescenții consumatori nu ajung la spital, fiind rezistenți la alcool.
v
vMarius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024