Aflată în plină campanie electorală, Roxana Florentina Țurcanu, candidata ALDE înscrisă în cursa pentru Primăria municipiului Botoșani, a întreprins luni o vizită de lucru în cartierul Tulbureni, pentru a prelua problemele pe care le întâmpină cetățenii din zonă.
La această acțiune a fost însoțită de echipa sa de campanie, interesată să se familiarizeze cu aspectele edilitare ale cartierului aflat la periferia orașului și dornică totodată, să își formeze o imagine corectă despre realitatea în care trăiesc botoșănenii din Tulbureni.
„Am dat startul campaniei mele pentru Primăria Botoșani din acest cartier mărginaș și nu de la km 0 al orașului, pentru că acest loc reflectă cel mai bine imaginea indiferenței autorităților locale față cetățenii săi, fiind una dintre zonele care demonstrează clar discrepanța de acțiune a actualei municipalități. Oamenilor din Tulbureni, cetățeni de bună credință și plătitori de taxe și impozite locale, le este jenă să afirme că sunt locuitori ai municipiului Botoșani”, a declarat Roxana Florentina Țurcanu.
În periplul prin cartierul botoșănean, aspiranta la funcția de primar a dialogat cu numeroși cetățeni care și-au exprimat nemulțumirea față de starea dezolantă în care se află zona, de nepăsarea autorităților locale față de situația lor, dar mai ales față de lipsa deschiderii și a dialogului de care s-au izbit ori de câte ori au încercat să își expună problemele în ședințele ordinare ale Consiliului Local sau în cadrul audiențelor.
„Botoșănenii din Tulbureni și-au pierdut încrederea în promisiunile municipalității. Suntem în anul 2020 și este inadmisibil ca un cartier cu o populație atât de numeroasă, aflată într-o continuă creștere, să nu dispună de condiții de viață corespunzătoare unui municipiu reședință de județ, cu pretenții de oraș european. Acum patru ani, erau ridicate aici 325 de case, iar în timp, cartierul s-a extins constant. Din păcate, infrastructura stradală de aici face concurență uneia dintr-o comună nedezvoltată a județului, căci pe timp ploios te afunzi în noroi, iar pe zăpadă n-ai nicio șansă să ieși cu mașina. Cetățenii” se bucură” însă de mult „spațiu verde”, întrucât bălăriile cresc nestingherite de nimeni. Pe aici n-au trecut cei de la DSPSA să evidențieze latura gospodărească a actualului edil, pentru că este cert că nu interesează pe nimeni soarta acestor cetățeni”, a spus președinta ALDE Botoșani.
Problemele botoșănenilor din cartierul Tulbureni trenează de ani de zile, deși au fost semnalate prin numeroase petiții înaintate de aceștia către aleșii locali. Au fost însă preluate de echipa ALDE, care prin Roxana Florentina Țurcanu, reprezentantul desemnat la alegerile locale din 27 septembrie, le va integra în programul electoral, în vederea soluționării lor.
„Din păcate, doleanțele cetățenilor din Tulbureni nu au intrat pe lista de priorități a autorităților locale, fiind ignorate. Ne vom ocupa noi de ele și promitem că vom face toate demersurile pentru a le rezolva. Vom aloca fondurile necesare pentru reabilitarea și modernizarea infrastructurii stradale, pentru a elimina disconfortul cu care se confruntă locuitorii în sezonul ploios și în cel rece. Totodată, avem în vedere faptul că este un cartier cu populație tânără, așa că ne propunem construirea unui teren de sport și a unui spațiu de joacă, necesare petrecerii timpului liber și desfășurării activităților recreative. Și dacă tot vorbim despre copii, căci ei sunt viitorul nostru, vom face tot ce ține de noi pentru a utiliza Școala nr. 1, a cărei clădire care a fost reabilitată, dar care stă neutilizată. Copiii au nevoie de o unitate școlară dotată la standarde și o vor avea! ESTE TIMPUL FAPTELOR CONCRETE, iar echipa ALDE Botoșani vrea să demonstreze că toate acestea pot fi realizate”, a mai afirmat Roxana Florentina Țurcanu.
(Comunicat ALDE Botoșani)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024