Vizitele în teren și discuțiile purtate cu locuitorii de la periferia orașului de către candidații ALDE la Primăria municipiului Botoșani și CJ au atras atenția botoșănenilor. În număr tot mai mare, aceștia au solicitat prezența reprezentanților ALDE și în alte cartiere ale orașului, pentru a le arăta problemele zonelor în care locuiesc.
„Campania electorală pentru alegerea autorităților locale a constituit un pas important în realizarea unei punți de legătură între formațiunea politică pe care o reprezentăm și cetățenii municipiului. Am vrut să arătăm fața nevăzută a Botoșaniului și să prezentăm discrepanțele dintre cetățenii care locuiesc în zonele centrale și cei de la periferia orașului. În urma acestor acțiuni am fost rugați să ajungem și în alte cartiere ale municipiului sau pe diverse străzi, pentru a constata și prezenta realitatea de acolo”, a afirmat candidata ALDE la Primăria municipiului Botoșani, Roxana Florentina Țurcanu.
Candidatul ALDE la șefia CJ, Bogdan Dăscălescu și reprezentanta partidului la Primăria municipiului Botoșani, Roxana Florentina Țurcanu, împreună cu echipa de consilieri, au fost răspuns solicitărilor venite în scris și au vizitat ieri străzile Bucium, Aleea Dochia, Andrei Mureșanu, Barbu Lăzăreanu, Fluierului, Cașin, Eroilor și Mușat Vodă.
„Dacă la marginea orașului poți să crezi că oamenii nu au acces la infrastructura de bază, în centrul municipiului îți este greu să accepți că locuitorii nu dispun de apă și canalizare și că trăiesc ca în mediul rural. Străzi în rampă pavate de administrația locală cu macadam pe care mașinile patinează, apă care ajunge în curțile oamenilor pentru că nu există rigole, cetățeni pasați de la o instituție la alta pentru că nimeni nu vrea să își asume responsabilitatea rezolvării problemelor lor, aceasta este realitatea din municipiul reședință de județ în care autoritățile locale afirmă ca fac ceea ce trebuie”, a spus Bogdan Dăscălescu.
Cei doi candidați ALDE și-au propus să continue în perioada următoare acțiuni comune în teritoriu, pentru a cunoaște problemele cetățenilor și pentru a căuta ulterior, soluții de rezolvare.
Biroul de presă, ALDE Botoșani
Realizat la comanda Partidului Alianța Liberalilor și Democraților Botoșani, de S.C. PLAY BY PLAY S.R.L., Cod Unic de Identificare mandatar financiar 21200063.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Festivalul-Concurs „Mihail Sorbul” și-a desemnat câștigătorii
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
ACUM: Noii consilieri locali adunați în ședință, o demisie în plen
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Putere feminină pentru Parlamentul României – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024